Despre felurimea ispitelor

Se numesc ispite deoarece nasc experienţă. Pentru că, într-adevăr, în războiul nevăzut ele se fac aducătoare de cunoştinţă duhovnicească pentru cei cu luare aminte. Ispită este şi se numeşte orice împotrivire faţă de nevoinţa noastră pentru credinţă şi evlavie – şi de vreme ce ne silesc spre supunerea noastră lui Dumnezeu, ele se împart în mai multe feluri, după părerea Sfinţilor Părinţi. Altele sunt ispitele nevoitorilor, ca să adauge câştig şi sporire în nevoinţa lor, altele sunt ispitele celor trândavi şi nepăsători, ca să ia aminte la cele ce vatămă şi primejduiesc; altele sunt ispitele celor ce dorm, ca să-i deştepte; altele iarăşi sunt ispitele celor depărtaţi şi înşelaţi, pentru a se apropia de Dumnezeu; de asemenea diferite sunt ispitele drepţilor şi ale prietenilor lui Dumnezeu, pentru ca să moştenească făgăduinţa. Există şi ispite pentru cei desăvârşiţi, pe care le îngăduie Dumnezeu, ca să-i pună în Biserică drept sprijin credincioşilor şi ca pildă de urmat. Este şi un alt fel de ispite, iarăşi pentru cei desăvârşiţi, ca cele ale Domnului nostru şi ale Apostolilor, care au plătit legea comunicării cu lumea pentru ridicarea propriilor noastre ispite.

(Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, p. 118)

Categoria: Articole

Cautare: