Despre fiinta lui Dumnezeu

CAPITOLUL IV

Despre fiinta lui Dumnezeu. Fiinta lui este necuprinsa cu mintea

Prin urmare, este evident ca exista Dumnezeu. Fiinta si natura Lui, insa, este cu totul incomprehensibila si incognoscibila. Este evident ca Dumnezeu este necorporal. Caci, cum ar avea corp ceea ce este infinit, nemarginit, fara de forma, impalpabil, nevazut, simplu si necompus? Cum ar fi neschimbator, daca ar fi marginit si pasibil? Cum ar fi impasibil ceea ce este compus din elemente si ceea ce se descompune iarasi in aceleasi elemente? Caci compunerea este principiul luptei; lupta, principiul dezbinarii; dezbinarea, principiul descompunerii; iar descompunerea este cu totul straina lui Dumnezeu.

Daca Dumnezeu ar fi corporal, cum se va putea respecta dictonul ca Dumnezeu strabate prin toate si umple toate, dupa cum spune Scriptura: “Nu umplu Eu, oare, cerul si pamantul, zice Domnul?”( Ieremia XXIII, 24.). Caci este cu neputinta ca un corp sa treaca prin corpuri, fara sa taie si sa fie taiat, fara sa se impleteasca si sa intampine impotrivire, dupa cum se amesteca si se combina toate corpurile lichide.

Dar daca unii zic ca Dumnezeu este un corp imaterial, ca asa numitul,de inteleptii greci, al cincilea corp, vom spune ca este cu neputinta, deoarece, negresit, el se va misca ca si cerul. Caci acesta spun ei ca este al cincilea corp. Cine este, insa, acela care il misca pe acesta? Caci tot ce se misca este miscat de altcineva. Si pe acela, cine? Si aceasta la infinit, pana vom ajunge la ceva nemiscat. Iar cel care misca pentru prima data este nemiscat si acesta este Dumnezeu. Oare nu va fi circumscris in spatiu ceea ce este miscat? Pentru aceea, numai Dumnezeirea este nemiscata, miscand toate prin miscarea sa. Deci trebuie sa conchidem ca Dumnezeirea este necorporala.

Dar nici aceasta nu este ceva care explica fiinta Lui, dupa cum nu o explica nici faptul ca este nenascut, fara de inceput, neschimbator, incoruptibil si toate cate se spun despre Dumnezeu sau sunt in leg atura cu Dumnezeu.

Caci acestea nu indica ce este fiinta lui Dumnezeu, ci ceea ce nu este. Cel care voieste sa defineasca fiinta cuiva trebuie sa spuna ce este fiinta aceluia, nu ceea ce nu este. Cu privire la Dumnezeu, insa, este cu neputita sa spunem ce este fiinta Sa.

Dar este mult mai potrivit sa vorbim despre fiinta lui Dumnezeu facand abstractie de toate existentele, caci Dumnezeu nu face parte din existente. Asta nu inseamna ca Dumnezeu nu exista, ci ca el este mai presus de toate existentele si mai presus de insasi existenta. Si daca cunostintele sunt in legatura cu existentele, urmeaza ca ceea ce este mai presus de cunostinta va fi negresit si mai presus de existenta, si din contra, ceea ce este mai presus de existenta, va fi si mai presus de cunostinta.

Prin urmare, Dumnezeirea este infinita si incomprehensibila. Si numai aceasta putem intelege cu privire la fiinta sa, anume nemarginirea si incomprehensibilitatea Sa. Toate cate le spunem in chip afirmativ cu privire la Dumnezeu nu indica natura Lui, ci cele in legatura cu natura Sa. Chiar daca vom spune ca Dumnezeu este bun, ca este drept, ca este intelept, sau orice altceva, nu indicam natura lui Dumnezeu, ci pe acelea in legatura cu natura Lui. Sunt unele, insa, care se spun in chip afirmativ cu privire la Dumnezeu, care au o putere de negatie covarsitoare; de pilda cand spunem ca Dumnezeu este intuneric, nu intelegem ca Dumnezeu este intuneric, ci intelegem ca nu este lumina, ci ceva mai presus de lumina; si cand zicem ca este lumina, intelegem ca nu este intuneric.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: