- Cum putem preveni împrăştierea gândurilor în timpul rugăciunii, când aceasta a devenit obişnuinţă?
- Împrăştierea în vremea rugăciunii se poate preveni numai prin silinţa de a fi neîmprăştiat şi când nu-i rugăciune. În Pateric se zice: “Călugărul care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă”.
Omul nu trebuie să aştepte rugăciunea ca să nu se-mprăştie, ar trebui să nu se împrăştie nici când nu-i rugăciune. Împrăştierea este o chestiune care ţine, în general, de viaţa omului. Mintea omului este în aşa fel făcută, încât să nu stea la un singur lucru, statornică numai la un singur lucru. În acelaşi timp poţi să te gândeşti şi la altceva, să ai şi altă impresie decât cea principală şi, în cazul acesta, important este să te concentrezi pe cuvintele pe care le spui şi să nu te sperii dacă se întâmplă şi altceva (faptul, de exemplu, că-ţi vin gânduri care te împrăştie nu trebuie să te preocupe decât în înţelesul acesta, că să fii mai silitor, pentru a se împuţina gândurile).
În Pateric se spune că la Avva Pimen s-a dus un frate şi a zis: “Ce să fac, părinte, că-mi vin tot felul de gânduri rele în minte”. Şi Avva Pimen a răspuns: “Opreşte vântul! (bătea vântul). Întinde braţele şi pieptul şi opreşte vântul!” Şi el a zis: “Nu pot să opresc vântul!”. Şi părintele a continuat: “Aşa cum nu poţi opri vântul, aşa nu poţi opri gândurile rele! Dar altceva poţi să faci, şi anume, cu un gând bun să înlături gândul cel rău!” Deci, statornicirea în gânduri bune va duce la înlăturarea gândurilor celor rele. Temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 53)
Categoria: Articole
Cautare:
Despre imprastierea gandurilor in timpul rugaciunii
Vizualizari: 990
Id: 9429
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.