Despre indrumatorul duhovnicesc

Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – şi a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiţii este cumplit să fii al omului. Nu vă faceţi robi oamenilor (I Cor. 7, 23), a zis apostolul.

Întotdeauna m-au mişcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul şi la sine însuşi şi care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan: Cel ce are mireasă este mire, grăieşte Sfântul Înaintemergător, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (In. 3, 29-30).

Orice povăţuitor duhovnicesc trebuie să fie doar slugă a Mirelui Ceresc, trebuie să ducă sufletele la El, nu la sine însuşi, trebuie să le vestească despre nemărginita, negrăita frumuseţe a lui Hristos, despre nesfârşita Lui bunătate şi putere: sufletele trebuie să-L iubească pe Hristos, Care este fără doar şi poate vrednic de dragoste. Iar îndrumătorul, asemenea marelui şi smeritului Înaintemergător, să stea deoparte, să se socoată pe sine însuşi a fi nimic, să se bucure de micşorarea sa înaintea ucenicilor, micşorare care este un semn al sporirii lor duhovniceşti. Atâta timp cât în ucenici precumpăneşte simţământul trupesc, îndrumătorul este mare înaintea lor, dar când va apărea în ei simţirea duhovnicească şi va creşte în ei Hristos, vor vedea în îndrumătorul lor doar o unealtă binefăcătoare a lui Dumnezeu.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 184-185)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: