Despre indumnezeirea firii trupului si a vointei Domnului

CAPITOLUL XVII

Despre indumnezeirea firii trupului si a vointei Domnului

Trebuie sa se stie ca nu spunem ca trupul Domnului s-a indumnezeit, s-a facut asemenea lui Dumnezeu si Dumnezeu in virtutea unei modificari sau schimbari sau prefaceri sau amestecari a firii, ci, dupa cum spune Grigore Teologul, “dintre firi, una a indumnezeit si alta a fost indumnezeita” (Ioan I, 14.), iar eu indraznesc sa spun ca a fost facuta asemenea lui Dumnezeu, caci cel care unge s-a facut om, iar cel care a fost uns s-a facut Dumnezeu. Acestea nu prin schimbarea firii, ci prin unirea in vederea intruparii, adica dupa ipostasa, potrivit careia trupul s-a unit, fara sa se desparta, cu Dumnezeu Cuvantul si prin intrepatrunderea firilor uneia in alta, in chipul in care vorbim si de inrosirea fierului prin foc. Dupa cum marturisim ca intruparea s-a facut fara modificare si schimbare, tot astfel hotaram ca s-a facut si indumnezeirea trupului. Prin faptul ca “Cuvantul s-a facut trup”, nici Cuvantul n-a iesit din granitele Dumnezeirii Sale si nici din maririle Sale proprii demne de Dumnezeu si nici trupul, pentru ca s-a indumnezeit, nu si-a schimbat firea lui sau insusirile lui firesti. Caci au ramas, si dupa unire, firile neamestecate, iar insusirile acestora nevatamate.

Trupul Domnului, insa, s-a imbogatit cu activitatile dumnezeiesti in virtutea unirii prea curate cu Cuvantul, adica dupa ipostasa, fara sa sufere vreo pierdere insusirile cele firesti. Caci nu lucreaza cele dumnezeiesti in virtutea energiei lui, ci in virtutea Cuvantului unit cu el, Cuvantul aratandusi prin el propria lui energie. Caci fierul inrosit in foc arde, nu pentru ca poseda, in virtutea unui principiu firesc, energia de a arde, ci pentru ca poseda aceasta energie din pricina unirii cu focul.

Asadar, trupul era muritor prin el insusi, dar datator de viata din cauza unirii dupa ipostasa cu Cuvantul. Tot astfel si cu indumnezeirea vointei; nu spunem ca activitatea fireasca a ei a fost modificata, ci ca s-a unit cu vointa Lui dumnezeiasca si atotputernica si a devenit vointa Dumnezeului inomenit. Pentru aceea vointa firii Sale omenesti voind sa se ascunda n-a putut de la sine (Marcu VII, 24.), din cauza ca Dumnezeu Cuvantul a binevoit sa-si arate in El insusi existenta reala a slabiciunii vointei omenesti. Voind, insa, a curatat pe lepros (Matei VIII, 3; Marcu I, 42; Luca V, 13. ) din pricina unirii cu vointa dumnezeiasca.

Trebuie sa se stie ca indumnezeirea firii si a vointei este dovada cea mai semnificativa si cea mai demonstrativa despre existenta celor doua firi si celor doua vointe. Caci dupa cum inrosirea prin foc nu schimba in foc firea celui inrosit prin foc, ci arata atat pe cel inrosit prin foc, cat si pe cel care inroseste prin foc, si arata ca sunt doua si nu unul, tot astfel si indumnezeirea nu da nastere unei singure firi compuse, ci arata doua firi si unirea cea dupa ipostasa. Caci spune Grigore Teologul: “Dintre firi, una a indumnezeit si alta a fost indumnezeita”. Si prin cuvintele “dintre firi”, “una” si “alta” a aratat ca sunt doua.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: