www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre invatatura adevarului

Despre invatatura adevarului

La ce ne folosesc acele vorbiri îndemânatice despre lucruri ascunse și întunecoase, de care la ziua judecății nu vom fi ținuți de rău că nu le-am cunoscut? Un duh curat, simplu și statornic, nu-i niciodată împrăștiat chiar în mijlocul multor îndeletniciri, fiindcă el face totul ca să cinstească pe Dumnezeu, și fiindcă, pașnic fiind în el însuși, își dă osteneala să nu se caute pe sine în întuneric. Cea mai grea luptă din viața aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propășirea binelui. Cei mai mulți se îndeletnicesc mai deosebit cu a cunoaște decât a trăi cum se cuvine, se rătăcesc adesea, dar din truda lor nu se aleg decât cu puține roade, sau deloc. O, dacă toți ar fi atât de harnici cu stârpirea stricăciunilor și cultivarea virtuților, cum sunt cu vânturarea deșartelor vorbiri, n-am vedea atâtea rele, nici scandaluri și nici slăbănogie în lume. Fără îndoială, la ziua judecății nu vom fi întrebați ce-am citit, ci ce-am făcut, nici dacă am vorbit cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.

(Ieromonah Arsenie Boca, Tinerii, familia și copii născuți în lanțuri, Editura Credința strămoșească, 2005, p. 204)

Categoria: Articole

Cautare:

Despre invatatura adevarului

Vizualizari: 1005

Id: 17810

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.