Despre ispitele celor inaintati…

La legea aceasta a „comunicării” (cu lumea) participă şi Părinţii duhovniceşti prin ridicarea greutăţilor şi slăbiciunilor fiilor lor duhovniceşti prin rugăciuni şi prin alte nevoinţe ce completează lipsurile celorlalţi. Există şi un alt mod, după Părinţii noştri, de a comunica cineva cu ispite străine, adică: cel ce cleveteşte comunică cu ispitele celui clevetit, calomniatorul cu cele ale celui calomniat, cel ce nedreptăţeşte cu cele ale celui nedreptăţit – şi mai ales când cei nedreptăţiţi suferă fără murmur pagubă.

Aici voi enumera ispitele celor înaintaţi datorită atenţiei şi nevoinţei lor, care, mai totdeauna, după judecata Sfinţilor Părinţi – sunt de obicei acestea: lenevia, greutatea trupului, moleşeala mădularelor, negrija, zăpăceala cugetării, boală trupească închipuită, - adică micimea de suflet, întunecarea gândurilor, părăsirea ajutorului omenesc, strâmtorarea faţă de cele de folos exterioare şi cele asemenea. Toate acestea, când cu îngăduinţa lui Dumnezeu se întâmplă nevoitorilor, le pricinuiesc simţământul de părăsire. Atunci credinţa începe să se clatine, ca şi cum s-ar tăia nădejdea ce-i întărea până atunci. Tainic însă, harul îi mângâie, ca să nu-şi schimbe programul, pentru că îi convinge că ispita n-a venit de la ei înşişi, prin faptul că toate mărturisesc că n-au părăsit obişnuinţa lor cea bună. Înţelegând această problemă şi primind mângâierea harului ei se întorc cu credinţă şi dorinţă către Domnul puterilor ca să-i mântuiască, şi se prosternează cu smerenie cerând mântuirea Sa, care este şi scopul pentru care au fost ispitiţi.

(Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul. Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, pp. 118-119)

Categoria: Articole

Cautare: