Despre lacrimi

Toţi Sfinţii şi monahii care s-au lepădat de lume au plâns toată vremea vieţii lor pentru păcatele lor şi nădăjduiau în mângâierea veşnică, după făgăduinţa Mântuitorului: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5,4).

Şi noi trebuie să plângem pentru iertarea păcatelor noastre. Să ne înduplece la aceasta şi cuvintele purtătorului de porfiră: Mergând, mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind, vor veni cu bucurie ridicând snopii lor (Psalmi 125, 6), dar şi cele ale Sfântului Isaac Sirul: „Să-ţi uzi faţa cu lacrimi, ca să se sălăşluiască înlăuntrul tău Sfântul Duh şi să te spele de murdăria păcatelor. Prin lacrimile tale cere milostivire de la Domnul, ca să vină aproape de tine”.

Când plângem în ceasul rugăciunii şi tot aici amestecăm şi râsul, asta se datorează răutăţii diavolului. E greu să deosebeşti lucrările ascunse şi delicate ale vrăjmaşului nostru.

Când verşi lacrimi de umilinţă, inima ta este luminată de razele Soarelui dreptăţii, ale Hristosului şi Dumnezeului nostru.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, p. 332)

Categoria: Articole

Cautare:

Despre lacrimi

Vizualizari: 700

Id: 21934

Imagine:

Share: