Despre lepadarea de sine

- În ce constă lepădarea de sine?

- Tocmai în aceasta constă: să doreşti foarte mult să iei crucea şi să o porţi cum a purtat-o Mântuitorul pentru mântuirea lumii, într-o formă de nebunie pentru Hristos. Te duci acolo unde te poţi pierde ca să te poţi găsi, în sensul prefacerilor totale prin tăierea voii, care e o mare bătălie, o luptă cu Dumnezeu, care a creat voinţa liberă. Şi noi trebuie să fim împotriva acestei creaţii. A creat voinţa liberă, ca să ne tăiem voinţa liberă. Şi atunci, în lupta cu Dumnezeu, Dumnezeu cere să fii biruit, şi-L birui, lucru pe care nu poţi să-l faci în lume. În lume trebuie să-ţi asculţi, să-ţi susţii voia, să mergi după ordinea lucrurilor, să păstrezi o armonie, în sat, în oraş, dar la mănăstire te desfiinţezi ca personalitate omenească şi te înfiinţezi în persoană îngerească. Şi atunci înseamnă că tu, pierzându-te, te poţi găsi. Este cel mai mare lucru posibil, când omul, creaţia lui Dumnezeu, poate fi în stare de a pleca din lume în monahism, indiferent unde, în obşte sau în pădure! Aş recomanda obştea, pentru că în pădure trebuie să ai o iscusinţă extraordinară, de tipul aceleia a Sfântului Ioan Scărarul şi a tuturor sfinţilor care au trăit în pustie.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 146-147)

Categoria: Articole

Cautare: