Despre liberul arbitru

CAPITOLUL XXV

Despre cele ce sunt in puterea noastra, adica despre liberul arbitru

Discutia asupra liberului arbitru, adica asupra celor ce sunt in puterea noastra, pune mai intai problema daca este ceva in puterea noastra. Aceasta pentru motivul ca multi se opun acestei afirmatii. In al doilea loc pune problema: care sunt cele in puterea noastra si asupra carora avem stapanire.

In al treilea loc pune problema de a cerceta cauza pentru care Dumnezeu creandu-ne ne-a facut liberi. Revenind asadar la prima problema, sa demonstram mai intai ca sunt in puterea noastra unele acte chiar din acelea recunoscute de ei ca nu sunt in puterea noastra. Si sa spunem in modul urmator. Ei sustin ca pricina tuturor celor care se intampla este sau Dumnezeu, sau necesitatea, sau soarta, sau natura, sau norocul, sau intamplarea. Opera lui Dumnezeu este fiinta si pronia; opera necesitatii este miscarea celor care sunt totdeauna la fel; opera soartei este ceea ce se indeplineste prin ea cu necesitate, caci si soarta este opera necesitatii; opera naturii este nasterea, cresterea, distrugerea, vegetalele si animalele; opera norocului, cele rare si neasteptate. Caci ei definesc si norocul ca o coincidenta si un concurs a doua cauze, care isi au inceputul in alegere, dar care au un alt rezultat decat cel natural. Spre exemplu: cineva sapand o goapa, gaseste o comoara. Nici cel care a pus comoara nu a pus-o astfel incat altul sa o gaseasca, nici cel care a gasit-o n-a sapat astfel incat sa gaseasca comoara; ci unul ca sa o dezgroape cand va voi, iar celalalt ca sa sape groapa. Dar s-a intamplat altceva decat ceea ce intentionau amandoi. Opera intamplarii sunt cele ce se intampla celor neinsufletite si irationale in chip nefiresc si atehnic. Astfel spun ei.

In care din acestea deci sa clasam actiunile omenesti, daca omul nu este cauza si principiul actiunii? Caci nu este cu cale sa atribuim lui Dumnezeu actiunile rusinoase uneori si nedrepte; nici necesitatii, caci ele nu sunt intotdeauna la fel; nici soartei, caci ei spun ca cele ale soartei fac parte din cele necesare si nu din cele posibile; nici naturii, caci operele naturii sunt vietuitoarele si vegetalele; nici norocului, caci actiunile oamenilor nu sunt rare si neasteptate; nici intamplarii, caci ei sustin ca cele produse de intamplare apartin celor neinsufletite sau irationale. Ramane deci ca insusi omul, care actioneaza si lucreaza, sa fie principiul faptelor sale si sa aiba liberul arbitru. Mai mult. Daca omul cu nici un chip nu este principiul actiunii sale, este zadarnic sa aiba facultatea de a delibera. Caci la ce ii va folosi deliberarea, daca nu este deloc stapanul actiunii sale ?

Orice deliberare se face in vederea actiunii. Iar a declara ca este de prisos partea cea mai frumoasa si cea mai de pret din om, ar fi una din cele mai mari absurditati. Prin urmare, daca delibereaza, delibereaza in vederea actiunii, caci orice deliberare este in vederea actiunii si din pricina actiunii.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: