Despre locul lui Dumnezeu

CAPITOLUL XIII

Despre locul lui Dumnezeu si ca numai Dumnezeirea este necircumscrisa

Locul trupesc este limita continutului, prin care continutul este continut. Spre exemplu: aerul contine, iar corpul este continut. Nu tot aerul care contine este locul corpului continut, ci numai limita aerului care contine, care vine in atingere cu corpul continut, in mod absolut, insa, ceea ce contine nu este in ceea ce este continut. Dar exista si un loc spiritual unde se gandeste si este firea spiritual a si necorporala, unde este prezenta, lucreaza si este continuta in chip spiritual si nu corporal, caci ea nu are trup ca sa fie continuta in mod trupesc. Asadar Dumnezeu, fiind imaterial si ecircumscris, nu este in vreun loc. El este insusi locul Lui, caci umple toate, este mai presus de toate si tine toate. Se spune, insa, ca se afla intr-un loc si se vorbeste de loc al lui Dumnezeu, acolo unde se face cunoscuta energia Lui. El strabate prin toate fara sa se amestece si impartaseste tuturor energia Lui, potivit capacitatii fiecaruia si puterii de receptivitate, adica potrivit curateniei naturale si volitionale. Caci sunt mai curate cele imateriale decat cele materiale si cele virtuoase decat cele intovarasite de viciu. Se numeste asadar loc al lui Dumnezeu acela care participa mai mult la energia si la harul Lui. Pentru aceasta cerul este tronul Lui (Isaia LVI, 1; Fapte VII, 49.), in cer sunt ingerii, care fac voia Lui si care il slavesc pururea, in cer este locul Lui de odihna, iar pamantul este asternut picioarelor Lui (Isaia LVI, 1; Fapte VII, 49.),

caci pe pamant a petrecut, in trup, cu oamenii (Baruh III, 38.). Sfantul Lui trup este numit picior al lui Dumnezeu. Si biserica se numeste loc al lui Dumnezeu, caci am afierosit acest loc spre slavirea Lui ca pe un loc sfintit, in care ne facem rugaciunile noastre catre El. De asemenea, se numesc locuri ale lui Dumnezeu si locurile in care ni s-a facut cunoscuta energia Lui fie prin corp, fie fara corp.

Trebuie sa se stie ca Dumnezeirea este neimpartita, deoarece este in intregime pretutindeni si nu este impartita parte cu parte in chipul celor corporale, ci este in intregime in toate si in intregime mai presus de toate. Ingerul ( In fruntea acestui aliniat este urmatorul subtitlu, o nota marginala a manuscrisului: “Despre loculingerului si al sufletului si despre notiunea de necircumscris”.) nu este continut intr-un loc in chip corporal (Tradus prin corectarea textului editiei din MG, dupa editia de la Verona, 1531, f. 20r.) incat sa primeasca chip si sa ia forma. Se spune insa ca este intr-un loc, prin faptul ca este prezent in chip spiritual si lucreaza potrivit firii lui si nu este in alta parte, ci este circumscris in chip spiritual acolo unde lucreaz a. Nu poate sa lucreze in acelasi timp in diferite locuri. Numai Dumnezeu poate sa lucreze in acelasi timp pretutindeni, ingerul, prin iuteala firii si prin faptul ca este gata, adica grabnic de a se muta, lucreaza in diferite locuri. Dumnezeirea, insa, pentru ca este pretutindeni si mai presus de toate, lucreaza simultan in diferite moduri printr-o energie unica si simpla.

Sufletul este unit in intregime cu tot corpul si nu parte cu parte. Nu este continut de el, ci il contine, dupa cum focul contine fierul; si fiind in el, lucreaza propriile sale lucrari.

Ceea ce este circumscris este limitat in spatiu sau in timp sau in gandire; iar ceea ce este necircumscris nu este limitat de nici una din acestea. Necircumscrisa este numai Dumnezeirea, pentru ca este fara de inceput si fara de sfarsit, cuprinde totul si nu este sesizata de ratiune.

Numai Dumnezeu este incomprehensibil, indefinit, necunoscut de nimeni, dar numai el se cunoaste pe sine insusi, ingerul, insa, este circumscris in timp, caci existenta lui are inceput; este circumscris in spatiu, desi in chip spiritual, in sensul in care am spus mai sus; este circumscris si in gandire.

Ingerii cunosc reciproc de ce marime este firea lor. Ei sunt marginiti in chip desavarsit de Creator. Corpurile, insa, sunt circumscrise in timp, pentru ca au inceput si sfarsit, sunt circumscrise in spatiu si in gandire. Dumnezeirea (Inaintea acestui aliniat este urmatorul subtitlu, o nota marginala: “Rezumatul celor spuse despre Dumnezeu, despre Tatal, despre Fiul si despre Sfantul Duh; si despre Cuvant si Duh”.) este cu totul imuabila si neschimbata. Ea a hotarat mai dinainte, prin prestiinta Sa, pe toate cele care nu sunt in puterea noastra si a determinat pe fiecare la timpul si locul propriu si potrivit. Potrivit acestui principiu, “Tatal nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului”( Ioan V, 22.). Este evident ca a judecat Tatal si Fiul - ca Dumnezeu - si Sfantul Duh. Dar insusi Fiul - ca om - se va pogori in chip trupesc si va sta pe tronul slavei (Matei XIX, 28; XXV, 31.) - pogorarea si tronul sunt actiuni ale unui corp circumscris - si va judeca pe toata lumea cu dreptate (Fapte XVII, 31). Toate sunt distantate de Dumnezeu, nu prin loc, ci prin fire. La noi prudenta, intelepciunea si sfatul vin si se duc, pentru ca sunt niste stari ale sufletului. La Dumnezeu, insa, nu este asa. La El nimic nu se produce si dispare, caci El este neschimbat, imuabil si nu trebuie sa admitem accidente la El. La Dumnezeu binele coincide cu fiinta (Tradus prin corectarea textului editiei din MG, dupa editia de la Verona, 1531, f. 21r.). Cel care doreste necontenit pe Dumnezeu il vede, caci Dumnezeu este in toate. Existentele depind de cel care exista si nu este vreo existenta, care sa nu aiba existenta sa in cel care exista. Dumnezeu este amestecat in toate, pentru ca tine firea. Iar Dumnezeu Cuvantul s-a unit dupa ipostasa cu Sfantul lui trup si s-a amestecat fara amestecare cu firea noastra.

Nimeni nu vede pe Tatal afara de Fiul si Duhul (Ioan VI, 46.). Fiul este vointa, intelepciunea si puterea Tatalui. Nu trebuie sa vorbim cu privire la Dumnezeu despre calitate, ca sa nu spunem ca El este compus din fiinta si calitate. Fiul este din Tatal si toate cate le are, de la El le are, pentru aceea nici nu poate sa faca nimic de la El insusi (Ioan V, 30.), caci nu are o energie deosebita de a Tatalui. Dar pentru ca Dumnezeu este prin fire nevazut, se face vazut prin activitatile Sale si-l cunoastem din structura si conducerea lumii.

Fiul este icoana Tatalui, iar Duhul icoana Fiului, prin care Hristos, locuind in om, da acestuia asemanarea cu Dumnezeu. Duhul cel Sfant este Dumnezeu; El sta la mijloc intre cel nenascut si cel nascut, si este unit de Tatal prin Fiul. Se numeste Duh al lui Dumnezeu, Duh al lui Hristos, minte a lui Hristos, Duh al Domnului, insu si Domn, Duh al adoptiei, al adevarului, al libertatii, al intelepciunii - caci este facatorul tuturor acestora. Prin fiinta lui umple toate, tine toate, umple lumea cu fiinta Lui si este necuprins de lume din pricina puterii Lui. Dumnezeu este o fiinta vesnica si neschimbatoare, creatoarea existentelor si este adorata cu gand cucernic.

Dumnezeu este si Tatal, cel care exista vesnic, nenascut, pentru ca nu s-a nascut din cineva, dar a nascut pe Fiul cel de o vesnicie cu El. Dumnezeu este si Fiul, care este totdeauna cu Tatal si este nascut din El in afara de timp, vesnic, nestricacios, impasibil, nedespartit. Dumnezeu este si Duhul cel Sfant, putere sfintitoare, enipostatica, purcede in chip nedespartit din Tatal si se odihneste in Fiul, deofiinta cu Tatal si cu Fiul. Cuvantul este acela care este totdeauna prezent in chip fiin tial impreuna cu Tatal. Cuvantul este iarasi miscarea naturala a mintii, potrivit careia se misca, gandeste si judeca, fiind ca o lumina si stralucire a ei. Cuvant este iarasi cuvantul mintal, care vorbeste in minte. Si iarasi exista cuvantul rostit, carteste vestitorul gandirii. Asadar Dumnezeu-Cuvantul este substantial si enipostatic. Celelalte trei feluri de cuvant sunt puteri ale sufletului, care nu exista intr-o ipostasa proprie. Dintre acestea, primul este o odrasla naturala a mintii, deoarece izvoraste totdeauna din ea in chip natural; al doilea se numeste cuvantul mintal, iar al treilea, cuvant rostit cu gura. Duhul are mai multe sensuri, inseamna, in primul loc, Sfantul Duh. Si puterile Sfintului Duh se numesc duhuri. Duh se numeste si ingerul cel bun; duh si demonul; duh si sufletul. Sunt cazuri ca nd si mintea se numeste duh. Duh este si vantul; duh si aerul.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: