CAPITOLUL XLIV
Despre mijlocirea lui Hristos
Caci Hristos este Mijlocitorul prin care ne-au venit toate bunatatile date noua de la Dumnezeu, sau, mai bine zis, pe care Dumnezeu ni le da intotdeauna. Caci El n-a mijlocit numai o data, daruindu-ne toate cele pentru care a mijlocit, pentru ca apoi sa ne paraseasca, ci mijloceste in veci, nu prin oarece cuvinte sau prin rugaciuni, cum fac mijlocitorii (solii) de rand, ci cu fapta.
Dar cum mijloceste? - Unindu-ne cu Sine si impartasindu-ne El insusi darurile proprii, dupa vrednicia si dupa masura curatiei fiecaruia. Si asa precum atunci cand lipseste lumina soarelui, care inlesneste vederea chiar cei care au ochi nu pot vedea nimic, tot asa si unirea sufletelor cu Hristos trebuie sa fie necurmata pentru ca ele sa poata trai si capata odihna deplina; dupa cum ochiul nu poate sa vada fara lumina, tot asa nici sufletele nu pot vietui si nu pot avea pace adevarata, fara Hristos. Caci El e singurul Care ne impaca cu Dumnezeu, dandu-ne pacea fara de care am ramane tot straini lui Dumnezeu, fara de nici o nadejde de a ne impartasi din bunatatile Lui. Asadar, daca cineva nu s-a unit dintru inceput cu Hristos (prin botez), sau daca dupa ce s-a unit n-a ramas la unire cu El, acela este tot vrajmas si nepartas la bunurile cele dumnezeiesti. Caci ce a impacat firea omeneasca cu Dumnezeu? - Fara indoiala, faptul ca a vazut pe Fiul Sau facut om. Tot asa si Dumnezeu Se indura de orice om, care poarta chipul Unuia-Nascut si care mananca Trupul Lui si se face un duh cu El; fara de acestea, orice om ramane tot omul cel vechi, cel urat de Dumnezeu si neavand nimic comun cu El. Daca, deci, credem ca, prin rugaciunea preotilor si prin aducerea sfintelor Daruri, se aduce sufletelor o oarecare usurare, apoi aceasta nu poate fi decat in acelasi chip in care se poate aduce usurarea omului. Iar care e chipul de a ne impaca cu Dumnezeu si de a nu-I fi dusmani, am spus: cum sa fim stapaniti de Dumnezeu si sa devenim un duh cu Fiul Cel iubit, singurul intru Care Tatal a binevoit. Dar tocmai acesta e efectul Sfintei Impartasanii, care e comun si
celor vii si celor morti, precum am spus.
Categoria: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Cautare:
Despre mijlocirea lui Hristos :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Vizualizari: 903
Id: 2267
Imagine:
Share:
Cum sunt primite sfintele daruri totdeauna de catre Dumnezeu :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Cat de mult (bine) sunt primite sfintele daruri :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
De ce prin aceste daruri cinstim si veneram si pe sfinti :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Impotriva celor care pretind ca pomenirea sfintilor la liturghie ar fi o rugaciune a preotului catre Dumnezeu, pentru dansii :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
De cate ori se face pomenirea sfintilor in liturghie si care e deosebirea dintre ele :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Sfintirea darurilor se savarseste si in biserica latina la fel ca la noi :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre cele ce se savarsesc in painea de la proscomidie :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Pentru ce se acopera darurile si despre cele ce se rostesc atunci :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
De cate ori se face pomenirea sfintilor in liturghie si care e deosebirea dintre ele :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre scopul Sfintei Liturghii in general :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Cei morti sunt si ei sfintiti de catre sfintele daruri, ca si cei vii? :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre obsteasca multumire pentru impartasirea cu sfintele taine si despre rugaciunile de la sfarsitul liturghiei :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre slavirea lui Dumnezeu de la inceputul Liturghiei (si ectenia cea mare) :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Impotriva celor care pretind ca pomenirea sfintilor la liturghie ar fi o rugaciune a preotului catre Dumnezeu, pentru dansii :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.