Care sunt adevăraţii nebuni pentru Hristos? Ce e nebunia pentru Hristos?
În general creştinii erau socotiţi un fel de nebuni de către păgani şi a fi creştin însemna după ei a fi nebun. Nu există o metodă de nebuneală pentru Hristos. De exemplu, pe aici pe la noi am cunoscut unul care zicea despre el că e nebun pentru Hristos, apăi eu cred că acela era chiar nebun de cum se cade. Te întâlneai cu el şi-ţi trântea câte o vorbă aşa, pe care Domnul Hristos cred că n-o putea binecuvânta. Şi atunci nu e vorba de o metodă să devii nebun pentru Hristos, chiar dacă Biserica noastră are, pe Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos şi pe ucenicul său în cinstire, noi credem că a fi nebun pentru Hristos înseamnă a fi dezaprobat de oamenii care nu cred în Hristos.
Credeţi că ar exista nebuni întru Hristos în contemporaneitate?
Eu să ştiţi că n-am pus niciodată temei pentru un nebun întru Hristos. Vreau să urmez unui înţelept întru Hristos, nu unui nebun, chiar dacă-i pentru Hristos. Nu-mi place stilul ăsta de a-I sluji lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel – dacă într-adevăr există un stil, dacă nu-i într-adevăr o nebunie reală, că s-ar putea întampla şi aşa – vorbeşte de o nebunie pentru Hristos, dar în înţelesul că cel care este nebun pentru Hristos, împlineşte poruncile lui Dumnezeu fără să se gândească ce consecinţe are aceasta pentru cei care nu cred şi pentru cei care dispreţuiesc împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi pe care l-am socoti nebun. De exemplu, eu o dată am păţit o treabă: eram elev de liceu la Timişoara şi aveam un profesor care ţinea la mine şi când o aflat că vreau să merg la Teologie, a zis: „Ce mă, eşti nebun?”. Eu cred că n-am fost nebun, dar pentru el atunci am fost nebun. Deci el nu m-a urmat pe mine, pe nebunul de mine, ci zicea că eu sunt nebun. Eu mi-am văzut de treabă şi mi-am văzut de „nebunie”, dacă asta era nebunie, dar eu n-am considerat că-i nebunie. Şi n-am făcut niciodată lucruri prin care să se arate că sunt nebun. Am vrut să fiu înţelept, pentru că Dumnezeu binecuvântează înţelepciunea şi nu nebunia.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 95-96)
Categoria: Articole
Cautare:
Despre nebunia intru Hristos
Vizualizari: 820
Id: 8590
Imagine:
Share:
Copilaria, cresterea si maturitatea duhovniceasca
Cand Duhul Sfant Se amesteca cu sufletul, se naste omul duhovnicesc!
Principala tinta urmarita de diavol este omul
Duhul Sfant salasluieste doar in sufletele curate si impodobite
Ce Ii vom oferi lui Hristos?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.