Despre pazirea mintii - Isaia Pustnicul :: Filocalia - vol. I

Despre pazirea mintii - Isaia Pustnicul

Este in firea mintii mania impotriva patimilor. Caci daca nu se manie omul impotriva tuturor celor semanate de vrajmasul intr-insul, nu va vedea nici curatie intru sine. Cand a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrajmasii sai zicand : "Necinstitilor si defaimatilor, lipsiti de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de cainii turmelor mele" ! Iar cel ce vrea sa ajunga la mania cea fireasca, taie toate voile sale, pana cand intareste in sine voia cea dupa fire a mintii.

Cand, impotrivindu-te, vei birui oastea vrajmasilor si o vei vedea ca fuge dela tine slabita, sa nu ti se bucure inima. Caci rautatea duhurilor este in urma lor. Ei pregatesc un razboiul si mai rau decat cel dintai si aduna forte inapoia cetatii, poruncindu-le sa nu se miste din loc. Daca te vei impotrivi lor mai departe, luptandu-te, vor fugi dela fata ta intru slabiciune. Dar daca te vei inalta intru inima ta, pe motiv ca i-ai izgonit si vei parasi cetatea, se vor ridica unii de la spate, altii din fata si bietul suflet se va pomeni impresurat de ei fara scapare. Cetatea este rugaciunea; lupta este impotrivirea prin Iisus Hristos; iar baza de unde pornim lupta noastra este mania.

Sa stam deci, iubitilor, intru frica lui Dumnezeu, pazind si supraveghind lucrarea virtutilor. Sa nu dam pricina de sminteaia constiintii noastre, ci sa luam aminte la noi insine intru frica lui Dumnezeu» pana cand se va desrobi si ea dimpreuna cu noi, ca sa se faca intre noi si ea unire deplina. Ea va fi atunci paznica noastra, aratandu-ne fiecare lucru de care trebuie sa ne ferim.

Daca insa nu o vom asculta, se va departa de la noi si ne va parasi si vom cadea in mainile vrajmasilor, care nu vor mai avea mila de noi. Caci iata cum ne-a invatat Stapanul nostru, zicand : "Impaca-te cu parasul tau, pana esti inca pe cale cu el" si cele urmatoare. Parasul este constiinta, fiindca se impotriveste omului ce vrea sa faca voia trupului, iar daca acesta nu vrea sa o asculte il da pe mana vrajmasilor sai.

Daca inima ta uraste pacatul prin fire, va iesi biruitoare si se va departa dela toate ce nasc pacatul Pune muncile inaintea ta si vei cunoaste ca ajutorul tau ramane cu tine. Iar tu intru nimic sa nu-L intristezi pe Dumnezeu, ci plangand inaintea Lui, zi asa: "A Ta este mila, ca sa ma izbavesti pe mine, Doamne; caci fara ajutorul Tau, imi este cu neputinta sa scap din mainile vrajmasilor mei". Fii cu luare aminte si la inima ta si El te va pazi de tot raul.

Dracii se invaluie si se acopera pentru o vreme in viclesugul lor, ca doar isi va lasa omul sloboda inima, socotind ca s-a izbavit de lupta. Iar daca se intampla aceasta, sar dintr-odata asupra bietului suflet si il rapesc ca pe o vrabie. Si daca se afla mai puternici decat bietul suflet, il pravalesc fara mila in pacate mai grele ca cele dela inceput, pentru care s-a rugat sa fie iertat. Sa stam deci cu frica lui Dumnezeu si sa strajuim inima, davarsind lucrarea noastra. Caci pazind virtutile, impiedicam rautatea vrajmasilor.

Iisus Hristos, invatatorul nostru, stiind vrajmasa lor neindurare si milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit sa pazim inima cu strictete, zicand: "Fiti gata in tot ceasul, ca nu stiti in care ceas vine furul ; deci nu cumva venind sa va gaseasca dormind"; si iarasi: "Vedeti sa nu se ingreuieze inima voastra intru desfranare, betie si griji lumesti si sa vie peste voi fara de veste ceasul acela". Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simturite tale. Si daca se va intovarasi cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe talharii care te prada de ea. Caci cel ce se deprinde sa deosebeasca precis gandurile, recunoaste pe cele ce vreau sa intre si sa-l spurce, fiindca acestea tulbura mintea ca sa se faca mandra si trandava. Dar cei ce cunosc rautatea lor, raman netulburati, rugandu-se Domnului.

Cel ce si-a inchinat intreaga inima cautarii lui Dumnezeu intru evlavie si dupa adevar, nu poate avea parerea ca a ajuns placut inaintea lui Dumnezeu. Caci cata vreme il mustra constiinta pentru unele lucrari impotriva firii, nu este cu totul liber. Cata vreme este cineva care il mustra este si cineva care il invinovateste; iar cata vreme atarna asupra lui invinuirea, nu e de fata slobozenia. Daca inca mai pe urma, luand seama Ia tine in vremea rugaciunii, vezi ca nimic nu te invinovateste de pacat, sa stii ca esti slobod si ai intrat in sfanta Lui odihna dupa voia Sa. Daca vezi ca roada cea buna s-a imputernicit de n-o mai inabuse neghina vrajmasului, si ca nu din voia lor si din viclesug s-au departat protivnicii, incetand a mai razboi simturile tale; si daca nourul face umbra deasupra cortului si soarele nu te arde ziua nici luna noaptea; daca se afla intru tine ispravita toata pregatirea cortului, ca sa stai si sa-l strajuesti dupa voia lui Dumnezeu, sa stii ca ai biruit cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar atunci si El face umbra deasupra cortului, caci al Lui este. Pana cand insa tine razboiul, omul petrece in frica si cutremur, cugetand ca poate birui sau poate fi biruit azi, ori poate birui sau poate fi biruit maine. Caci lupta strange inima. Dar nepatimirea nu e tulburata de razboi. Cel ajuns la nepatimire a primit rasplata si nu mai are grija de desbinarea celor trei, caci s-a facut pace intre ei prin Dumnezeu. Iar cei trei sunt: sufletul, trupul si duhul. Deci cand cei trei se fac una prin lucrarea Duhului Sfant nu se mai pot desparti. Asa dar sa nu te socoti pe tine ca ai murit pacatelor, cata vreme esti suparat de vrajmasii tai, fie in vremea privegherii, fie in vremea somnului. Caci cata vreme nefericitul om este pe arena de lupta, nu poate avea siguranta.

Cand se intareste mintea si se pregateste sa urmeze dragostei, care stinge toate patimile trupului si nu mai lasa sa stapaneasca ceva din cele protivnice firii asupra inimii, se impotriveste la toate cele opuse firii, pana cand le va desparti de cele firesti.

Imprejurarile cer, dela noi rugaciune, precum valurile, vijeliile si furtunile cer carmaciu. Caci suntem supusi la atacul gandurilor, atat ale virtutii, cat si ale pacatului. Iar stapan peste patimi se zice ca este gandul cel evlavios si iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade noua, celor ce ravnim linistea, sa deosebim si sa despartim cu luare aminte si cu intelepciune virtutile si pacatele, si sa aflam care virtute trebwe sa o cultivam cand sunt de fata parintii si fratii si pe care s-o lucram cand suntem singuri. Trebuie sa mai stim care este virtutea prima, care a doua, a treia; si care patima este sufleteasca si care trupeasca; si din care virtute ne rapeste mandria mintea, din care se iveste slava desarta prin care se aproprie mania si din care se iveste lacomia pantecelui. Caci datori suntem sa curatim gandurile, precum si orice inaltare ce ar creste impotriva cunostinfii de Dumnezeu.

Trebuie sa alungam din inima momeala gandului, prin impotrivire cucernica in vremea rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetand cele necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu rugaciune tulbure si dispretuitoare de la cel ce se indeletniceste cu linistirea. Scriptura ne indeamna pretutindeni sa pazim simturile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa legea Lui va ocarmui mintea cele supuse ei (inteleg toate miscarile sufletului, dar mai ales mania si pofta, caci acestea sunt supuse puterii ratiunii), am savarsit virtutea si am implinit dreptatea, indreptand pofta spre Dumnezeu si spre voile Lui, iar mania impotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare nizuim prin urmare? Spre meditatia cea ascunsa.

Categoria: Filocalia - vol. I

Cautare:

Despre pazirea mintii - Isaia Pustnicul :: Filocalia - vol. I

Vizualizari: 2377

Id: 2946

Imagine:



Share: