Despre recunostinta si nerecunostinta

Omul a cărui gură Îi mulţumeşte mereu lui Dumnezeu nu se va lipsi niciodată de binecuvântările lui Dumnezeu, dar cel ce cârteşte şi-L supără pe marele său Binefăcător va fi cu siguranţă pedepsit de Dumnezeu. El ne-a dăruit fiinţa; El ne dăruieşte viaţă; El ne apără şi ne ajută în diferite feluri cu dumnezeiasca Sa pronie. Prin moartea Fiului Său, El ne-a împăcat cu Sine, pe noi, cei care mai înainte eram vrăjmaşii Săi şi moştenitori ai împărăţiei Sale! El ne curăţă şi ne sfinţeşte prin Sfintele Sale Taine! El ne dăruieşte cereasca, prea Sfânta hrană şi băutură, adică Prea Sfântul Său Trup şi Prea Scumpul Său sânge! El ne-a dăruit şi un paznic pentru toată viaţa pe care o trăim aici, pe pământ! El ne va primi sufletul şi-l va călăuzi spre veşnica moştenire! Dar ce spun eu? Îmi lipseşte timpul ca să povestesc totul; aş trudi în deşert, încercând să număr nisipul mării – infinitele, nenumăratele binefaceri ale bunului nostru Dumnezeu! Apoi, după atâtea nenumărate bunătăţi, noi cârtim! O, Dumnezeul meu, iartă-ne nerecunoştinţa şi deschide-ne mintea aşa încât să pricepem ceea ce inima Ta părintească ne-a dăruit şi în acest fel să aducem cât de puţine mulţumiri pentru a afla iertarea şi mila.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 350)

Categoria: Articole

Cautare: