Despre rugaciunea Domnului

CAPITOLUL XXIV

Despre rugaciunea Domnului

Rugaciunea este ridicarea mintii catre Dumnezeu. Sau: rugaciunea este cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu. Asadar, in ce sens se ruga Domnul la invierea lui Lazar (Ioan XI, 41-42.) si in timpul patimii (Matei XXVI, 39-44; Marcu XIV, 32-41; Luca XXII, 41-46; Ioan XVII, l -26.)? Caci sfanta Lui minte n-a avut nevoie sa se urce catre Dumnezeu, o data ce era unita dupa ipostasa cu Dumnezeu Cuvantul, si n-avea nevoie sa ceara ceva de la Dumnezeu. Caci unul este Hristos. Dar impropriindu-si persoana noastra si formand in El insusi firea noastra, ni s-a facut noua pilda, ne-a invatat sa cerem de la Dumnezeu, sa ne ridicam mintea spre El, deschizandu-ne noua, prin sfanta Lui minte, urcarea spre Dumnezeu. Caci dupa cum a suferit afectele, pentru ca sa ne dea biruinta asupra lor, tot astfel s-a si rugat, ca sa ne deschida, dupa cum am spus, urcarea catre Dumnezeu si sa plineasca in locul nostru toata dreptatea (Matei III, 15.), dupa cum a spus catre Ioan, si sa ne impace cu Tatal Lui, sa-l cinsteasca ca principiu si cauza si sa arate ca El nu este potrivnic lui Dumnezeu. Cand la invierea lui Lazar a spus: “Tata, iti multumesc ca m-ai ascultat. Eu insa stiam ca totdeauna ma asculti; dar am spus pentru poporul care se afla aici ca sa cunoasca ca Tu m-ai trimis” (Ioan XI, 41-42.), nu este clar tuturor ca a rostit aceste cuvinte pentru a cinsti pe Tatal, ca pe cauza Lui, si a arata ca nu este potrivnic lui Dumnezeu?

Dar cand a spus: “Tata, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, da nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiesti” (Matei XXVI, 39; Marcu XIV, 36; Luca XXII, 42.), nu este clar oricaruia ca ne invata sa cerem in ispite ajutor numai de la Dumnezeu, sa preferam vointa dumnezeiasca vointei noastre si arata ca si-a impropriat cele ale firii noastre si ca are cu adevarat doua vointe, corespunzatoare firilor Lui, firesti, dar nu potrivnice? A spus “Tata”, pentru ca este deofiinta cu El; a spus “de este cu putinta” nu pentru ca nu stia - caci ce este cu neputinta la Dumnezeu? - ci pentru ca sa ne invete pe noi sa preferam vointa dumnezeiasca vointei noastre. Cu neputinta este numai ceea ce Dumnezeu nu, voieste, nici nu ingaduie. A spus: “Dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiesti”, deoarece ca Dumnezeu are aceeasi vointa cu Tatal; ca om, insa, arata, in chip natural, vointa omenirii Lui. in adevar, aceasta in chip firesc evita moartea. A spus cuvintele: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit”( Matei XXVII, 46; Marcu XV, 34.), pentru ca si-a impropriat persoana noastra. Caci Tatal nu este Dumnezeul lui Hristos, afara numai daca, despartind pe cale abstracta vizibilul de spiritual, s-ar fi asezat in acelasi rand cu noi, si nici n-a fost parasit vreodata de Dumnezeirea Sa, ci noi suntem cei parasiti si noi cei trecuti cu vederea. Pentru aceea s-a rugat, pentru ca si-a impropriat firea noastra.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: