Despre rugaciunea preotului pentru credinciosi, dupa impartasirea acestora :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii

Despre rugaciunea preotului pentru credinciosi, dupa impartasirea acestora :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila

CAPITOLUL XL

Despre rugaciunea preotului pentru credinciosi, dupa impartasirea acestora

Apoi preotul cere, pentru cei ce s-au impartasit cu Sfintele Taine, mantuirea si binecuvantarea de la Dumnezeu. Si care-i rugaciunea? - "Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta!" Si aceasta rugaciune este imprumutata tot din cuvintele Proorocului; iar in alta parte, acelasi Prooroc graieste ca din partea Tatalui catre Fiul: "Voi da Tie neamurile mostenire si stapanirea Ta pana la marginile pamantului. Adica ceea ce Fiul poseda din vesnicie ca Dumnezeu ce era, a mostenit mai pe urma, ca om. Daca deci El este Ziditorul nostru, de ce nu zice preotul: "Binecuvanteaza fapturile Tale, pe care le-ai zidit", ci: "Binecuvanteaza mostenirea Ta"? - Pentru ca sa-L induplece mai bine, aducandu-I aminte de smerenia cu care S-a smerit pentru noi. Preotul vrea sa spuna: "Ma rog pentru robii Tai acestia, printre care Te-ai indurat sa cobori si sa vietuiesti laolalta cu ei, Tu care stapanesti toate, si sa fii numit mostenitor Tu, pentru Care nimic nu e castigat (caci ale Tale sunt toate, din veci)". Cand amintim de o legatura a noastra mai stransa, cu Dumnezeu, Il facem pe El mai indurator spre noi. Iar "mostenirea" este tocmai aceasta legatura mai stransa decat credinta: cu mult mai de aproape si mai bine ne-a luat Fiul in stapanire ca mostenitor, decat avusese mai-nainte in calitate de creator al nostru. Intr-adevar, prin creatie El avea stapanire doar asupra firii oamenilor; prin mostenire insa, Fiul S-a facut stapan al mintii si al vointei oamenilor ceea ce insemneaza cu adevarat a stapani pe oameni. Caci insusirea de creaturi este comuna si fiintelor necuvantatoare ca si lucrurilor neinsufletite; prin fire, toate sunt supuse lui Dumnezeu, ca niste fapturi, ziditorul lor; - Supunand noi insine, de buna voie, mintea si vointa noastra, Celui ce S-a pogorat pe pamant, S-a rastignit pentru noi si a inviat; mintea I-am supus-o, fiindca am recunoscut ca Dumnezeu adevarat si Stapan a toata faptura; iar voia, fiindca L-am iubit si am primit cu bucurie stapanirea si jugul Lui pe umerii nostri.

Asa i-a mostenit Dumnezeu pe oameni, asa i-a luat cu adevarat in stapanire. Aceasta stapanire o dorea de demult Proorocul Isaia, cand se ruga: "Doamne Dumnezeul nostru, mosteneste-ne pre noi!". Iata deci ce insemneaza mostenirea despre care Psalmistul ne spune ca a primit-o Fiul Unul-Nascut de la Tatal si de care se vorbeste in rugaciunea de mai sus.

Categoria: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila

Cautare: