Despre rugaciunile Bisericii impotriva "culturii" raului...

În cărţile bisericeşti se află rugăciuni pentru sănătatea oamenilor, pentru cârmuitorii ţării, pentru propăşirea turmelor şi rodnicia pământului, pentru buna sporire a copiilor şi elevilor, pentru binecuvântarea roadelor bune întru toate, pentru dreptate în lume, pentru pocăinţa păcătoşilor, pentru întărirea apărătorilor dreptăţii dumnezeieşti, pentru călători, pentru hoţi, pentru cei întristaţi şi necăjiţi – numai pentru cultură şi civilizaţie nu se găseşte rugăciune. Şi încă se află rugăciuni împotriva duhurilor rele, împotriva satanei şi slujitorilor lui, împotriva năvălirii celor de alt neam, împotriva ereticilor şi păgânilor, împotriva Agarenilor şi barbarilor, împotriva viermilor şi omizilor, împotriva şerpilor şi lăcustelor, împotriva vânturilor potrivnice şi revărsării apelor – numai că în rândul acestor rugăciuni de apărare încă nu este oficial inclusă rugăciunea către Dumnezeu împotriva “culturii” şi “civilizaţiei”. Cel puţin în timpul vieţii mele. Dar voi, cei mai tineri, poate veţi ajunge să trăiţi vremea când întreg poporul ortodox va rosti în Biserică, către Domnul Dumnezeul său, o rugăciune împotriva “culturii” şi “civilizaţiei”.

Şi nu va fi nici o mirare dacă Biserica va rândui o rugăciune împotriva “culturii” ca o însumare a tuturor relelor. Căci dacă Biserica are rugăciuni împotriva mândriei, împotriva urii, sălbăticiei, păgânătăţii, jurământului strâmb, fărădelegii, tâlhăriei şi împotriva a toată hulirea lui Dumnezeu şi a toată neomenia, de ce nu ar avea o rugăciune împotriva “culturii”, ca o însumare a tuturor acestor rele? Nu numai că o astfel de rugăciune ar fi îndreptăţită şi trebuincioasă, ci credem că s-ar cuveni o zi de rugăciune pe an, rânduită de stat, în care tot poporul, împreună cu cârmuitorii săi, să-L roage pe Dumnezeu şi Domnul să-i izbăvească de “cultură”.

Căci “cultura” este noua păgânătate, noua închinare la idoli. Când popoarele amăgite de diavol se vor izbăvi de această mai de pe urmă idolatrie, abia atunci vor începe să se roage, cu pocăinţă şi suspine, Unuia Dumnezeului celui Viu în Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, Bucureşti, 2007, pp. 29-30)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: