Despre rusinea la spovedanie

Întrebarea 2: Cum aţi defini ruşinea? Şi ar putea osândirea de bunăvoie să fie înţeleasă într-un mod dăunător nouă şi care ar putea duce chiar la deznădejde?

Răspunsul 2: Da, osândirea de sine poate deveni un lucru morbid, dacă nu este însoţită de credinţă, de încredere în Dumnezeu. Dar dacă ştim înaintea Cui ne înfăţişăm, vom avea curajul să luăm asupra noastră şi un dram de ruşine. Îmi amintesc că atunci când am devenit duhovnic la mânăstire, Părintele Sofronie mi-a spus: "Încurajează-i pe tinerii care vin la tine să spovedească tocmai acele lucruri de care le este ruşine, pentru că acea ruşine se va preface în energie duhovnicească, ce poate birui patimile şi păcatul". În spovedanie, energia ruşinii se preschimbă în energie îndreptată împotriva patimilor. Cât despre o definiţie a ruşinii, aş spune că aceasta este lipsa curajului de a ne vedea pe noi înşine aşa precum ne vede Dumnezeu.

Îmi amintesc de o doamnă, o persoană deosebită, care venise să se spovedească. Obişnuia să găzduiască oameni în casa sa pentru mai multă vreme ca să-i ajute atunci când treceau printr-o criză. Într-o zi a venit şi mi-a spus: "Nu am pace şi nu ştiu unde m-am poticnit. M-am cercetat pe mine însămi şi nu văd nimic nelalocul lui." Plin de teamă şi neştiutor, precum sunt, nu am ştiut ce să-i spun. Am izbutit cumva să-mi aduc mintea în inimă şi să cer un cuvinţel şi i-am zis: "Dar nu este de ajuns să ne vedem pe noi înşine aşa precum noi ne putem vedea, trebuie să ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu. Aşa că rugaţi-L: «Doamne, slobozeşte-mă de păcatul meu cel ascuns»". Era o femeie tare credincioasă. A început să se roage astfel şi după două zile a venit iarăşi şi mi-a spus: "Acum ştiu unde m-am poticnit" şi şi-a mărturisit păcatul. Era bine, pentru că-l descoperise ea însăşi şi astfel avusese curajul să-l mărturisească şi, prin puterea primită de la Dumnezeu, îl depăşise deja.

Nu-mi place să pun întrebări în spovedanie. Ascult tot ceea ce oamenii doresc să-mi spună, le citesc rugăciunea şi, dacă am un cuvinţel, îl dau. Trebuie să încercăm să spunem un cuvânt care să însufle pe oameni şi această însuflare le va descoperi starea în care se află. Ia mai multă vreme, dar e mai sigur.

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009; pp. 117-118)

Categoria: Articole

Cautare: