Despre sabat

CAPITOLUL XXIII

Contra iudeilor, despre sambata

Ziua a saptea a fost numita sabat (= sambata). Cuvantul “sabat” inseamna odihna, caci in ea “s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Lui”( Facerea II, 2.), dupa cum spune dumnezeiasca Scriptura. Pentru aceea numarul zilelor merge la sapte si se reintoarce iarasi si incepe de la ziua dintai.

Numarul sapte este in cinste la iudei, deoarece Dumnezeu a poruncit sa nu fie cinstit la intamplare, ci cu pedepse foarte grele, in caz de calcare a poruncii (Numeri XV, 32-36). Dumnezeu n-a poruncit aceasta fara motiv, ci pentru anumite motive mistice, pe care le inteleg bine barbatii duhovnicesti si cei inzestrati cu harul profetiei. Dupa cat cunosc eu neinvatatul, iata motivul pentru care se tine sambata. Si voi incepe de la cele mai de jos si de la cele mai grosolane. Dumnezeu, cunoscand grosolania, iubirea de placerile trupului si inclinarea completa catre materie a poporului israelitean si cunoscand in acelasi timp si lipsa lui de judecata, a poruncit sa se tina sambata, in primul loc “ca sa se odihneasca si robul si vita”, dupa cum este scris (Iesirea XX, 10; Deuteronom V, 14.), deoarece “barbatul drept are mila de sufletele vitelor lui”( Pildele lui Solomon XII, 10.); in al doilea loc, ca sa fie, prin despartirea de grijile materiale, liber spre a se aduna catre Dumnezeu ca sa-si petreaca toata ziua a saptea in psalmi, in imne, in cantari duhovnicesti, in studiul dumnezeiestilor Scripturi si sa se odihneasca in Dumnezeu. Cand nu era lege si nu era nici Scriptura inspirata de Dumnezeu, nici sambata nu era afierosita lui Dumnezeu. Cand insa a fost data prin Moise Scriptura inspirata de Dumnezeu, i s-a afierosit lui Dumnezeu sambata, ca macar in ea sa se ocupe cu studiul ei cei care nu-si afierosesc intreaga lor viata lui Dumnezeu, cei care nu slujesc din dragoste Stapanului ca unui Tata, ci sa dea ca niste robi nerecunoscatori macar o mica si neinsemnata parte a vietii lor lui Dumnezeu, si aceasta de frica tragerii la raspundere si a pedepselor care urmeaza din calcarea poruncii. “Legea nu este pentru cel drept, ci pentru cel nedrept” (I Timotei I, 9.). Cel dintai care a calcat tinerea sambetei a fost Moise. Cand acesta a stat langa Dumnezeu 40 de zile si apoi inca alte 40 (Iesirea XXIV, 18; XXXIV, 28; Deuteronom IX, 18.),

negresit ca se chinuia pe sine cu postul in zilele de sambata, cu toate ca legea porunceste sa nu ne chinuim pe noi insine in ziua sambetei (Iudita VIII, 6.). Dar daca ar spune iudeii ca aceasta s-a intamplat inainte de darea legii, ce vor spune despre Ilie Testiveanul, care a mers cale de 40 de zile cu o singur a mancare? (III Regi XIX, 8.) Acesta a dezlegat sambata, chinuindu-se pe sine in simbetele celor 40 de zile, nu numai prin post, dar si prin calatorie. Si Dumnezeu, care a dat legea, nu s-a suparat de aceasta, ci ca o recompensa a virtutii,  s-a aratat lui in Horib (III Regi XIX, 9-18.). Ce vor spune despre Daniil? N-a stat el trei saptamani nemancat? (Daniil X, 2.) Oare nu-si circumscriu toti israelitii copilul sambata, daca se intampla sa cada in a opta zi? (Facerea XVII, 12; Leviticul XII, 3.) Oare israelitii nu postesc

postul cel mare, prescris de lege, chiar daca ar cadea sambata? (Leviticul XXIII, 27-44.) Oare nu calca si preotii si levitii sambata prin lucrarile lor de la cort, si totusi sunt nevinovati? Iar daca ar cadea o vita in groapa sambata, cel care o scoate este nevinovat, iar cel care o vede si trece este vinovat (Matei XII, 11.). Oare n-a purtat tot Israelul chivotul lui Dumnezeu, inconjurand zidurile Ierih onului, timp de sapte zile (Iisus Navi VI, 1-27.), in care negresit a fost si sambata?

Prin urmare, dupa cum am spus, a fost hotarata pazirea sambetei, pentru a avea omul timp liber si pentru Dumnezeu, ca sa-i dea si Lui cea mai mica parte din timp, si sa se odihneasca atat robul cat si vita. Pazirea sambetei a fost hotarata pentru cei care sunt inca copii si care sunt robiti stihiilor lumii (Galateni IV, 3.), pentru cei trupesti, care nu pot sa inteleaga nimic mai presus de trup si litera. “Dar cand a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Unul-Nascut, facut om din femeie, care a fost facut sub lege, ca sa rascumpere pe cei de sub lege, ca sa primim infierea” (Galateni IV, 4-5.).

Toti cati l-am primit, ne-a dat celor care credeam in El puterea sa ajungem copii ai lui Dumnezeu (Matei V, 9, 45; Luca VI, 35; II Corinteni VI, 18; Galateni III, 26; IV, 6 .), incat nu mai suntem robi, ci fii (Galateni IV, 7.); nu mai suntem sub lege, ci sub har (Romani VI, 14.), nu mai slujim putin timp Domnului de frica, ci suntem datori sa-i afierosim tot timpul vietii noastre si, dezlipindu-ne de pacat, sa ingaduim ca robul, adica mania si pofta, sa se indeletniceasca totdeauna cu Dumnezeu; pofta intreaga sa o indreptam mereu catre Dumnezeu; mania sa o inarmam contra celor potrivnici lui Dumnezeu; iar pe dobitoc, adica trupul, de asemenea dandu-i odihna de robia pacatului, sa-l indemnam sa slujeasca poruncilor dumnezeiesti.

Acestea ne porunceste legea duhovniceasca a lui Hristos, iar cei care o pazesc ajung superiori legii mozaice. “Cand a venit ceea ce este des avarsit, ceea ce este din parte s-a desfiintat” (I Corinteni XIII, 10.), acoperamantul legii, adica catapeteasma s-a rupt prin rastignirea Mantuitorului (Matei XXVII, 51, Marcu XV, 38; Luca XXIII, 48.), Duhul a stralucit cu limbi de foc (Fapte II, 3.) litera s-a desfiintat, cele trupesti au incetat, s-a implinit legea robiei si ni s-a daruit legea libertatii (Iacov I, 25; II, 12.). Acum sarbatorim odihna desavarsita a firii omenesti, adica ziua invierii, in care Domnul Iisus, conducatorul vietii si Mantuitorul, ne-a introdus in mostenirea fagaduita celor care adora duhovniceste pe Dumnezeu, in care a intrat El, inainte mergatorul nostru, inviind din morti si, dechizandu-i-se usile raiului, s-a asezat cu trupul de-a dreapta Tatalui (Marcu XVI, 19; Romani VIII, 34; Efeseni I, 20; Coloseni III, 1; Evrei XII, 2; I P  etru III, 22.), unde vor intra si cei care pazesc legea cea duhovniceasca.

Asadar noua, celor care umblam in Duh si nu in litera (Romani II, 29; VII, 6; II Corinteni III, 6.), ne incumba toata lepadarea celor trupesti, adorarea cea duhovniceasca si unirea cu Dumnezeu. Taierea imprejur este lepadarea placerii trupesti, este lepadarea celor de prisos si nu a celor necesare. In adevar, preputiul nu este nimic altceva decat piele de prisos a partii sexuale, caci orice placere care nu se face de la Dumnezeu si in Dumnezeu este un prisos de placere. Tipul acesteia este preputiul. Sambata insa, este odihna de pacat, incat amandoua ajung una si astfel cand sunt s avarsite de cei duhovnicesti nu savarsesc nici cea mai mica calcare de lege. Mai mult: trebuie sa se stie ca numarul sapte indica intreg timpul prezent, dupa cum spune prea inteleptul Solomon ca “sa dea parte celor sapte si chiar celor opt” (Ecclesiastul XI, 2.). Iar graitorul de Dumnezeu David, cantand despre a opta (Psalmul VI.), a cantat despre starea ce va sa fie dupa invierea din morti. Asadar, cand legea a poruncit sa se odihneasca in ziua a saptea de cele trupesti, dar sa se indeletniceasca cu cele duhovnicesti, a aratat in chip mistic adevaratului popor israelitian, care poate sa vada pe Dumnezeu cu mintea, ca sa se aduca pe sine insusi tot timpul lui Dumnezeu si sa se ridice peste cele trupesti.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare:

Despre sabat

Vizualizari: 1286

Id: 894

Imagine:

Share: