Despre Sfantul Duh

CAPITOLUL VII

Despre Sfantul Duh. Demonstrare silogistica

Cuvintul trebuie sa aiba si Duh, caci si cuvantul nostru nu este lipsit de duh. La noi, insa, duhul este strain fiintei noastre. El este tragerea si darea afara a aerului, care intra si iese pentru mentinerea corpului, in timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvantului, dand la iveal a in el insusi puterea cuvantului. Dar cu privire la firea dumnezeiasca cea simpla si necompusa, trebuie sa marturisim cu cucernicie existenta Duhului lui Dumnezeu, pentru ca sa nu fie Cuvantul lui Dumnezeu inferior cuvantului nostru. Dar nu este lucru cucernic sa gandim ca Duhul lui Dumnezeu este ceva strain, introdus din afara in Dumnezeu, dupa cum este la noi, care suntem firi compuse. Ci, dupa cum atunci cand am auzit de Cuvantul lui Dumnezeu nu am socotit ca este neipostatic, nici ca rezulta prin invatatura, nici ca se exteriorizeaza prin voce, nici ca se rapandeste in aer si se pierde, ci ca are o existenta proprie, ca are vointa libera si ca este activ si atotputernic, tot astfel si cand am fost invatati despre Duhul lui Dumnezeu, care insoteste Cuvantul si face cunoscuta activitatea Lui, noi nu gandim ca este o suflare neipostatica. Caci daca s-ar intelege Duhul, care este in Dumnezeu, dupa asemanarea duhului nostru, s-ar injosi maretia firii dumnezeiesti. Din contra, noi gandim ca Duhul lui Dumnezeu este o putere substantiala, care exista intr-o ipostasa proprie ei insasi, care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul si il face cunoscut. Nu poate sa se desparta de Dumnezeu, in care exista, si de Cuvantul, pe care il insoteste, si nici nu se pierde in neexistenta, ci exista in chip substantial dupa asemanarea Cuvantului. Duhul Sfant este viu, liber, de sine miscator, activ, voieste totdeauna binele, si in orice intentie a Lui puterea coincide cu vointa, este fara de inceput si fara de sfarsit. Niciodata Cuvantul nu a lipsit Tatalui, nici Duhul Cuvantului.

In chipul acesta, prin unitatea naturii dumnezeiesti, se nimiceste ratacirea politeista a elinilor; iar prin acceptarea Cuvantului si a Duhului se distruge invatatura iudeilor; iar din amandoua ereziile ramane ceea ce este folositor; din conceptia iudaica, unitatea firii, iar din conceptia elenismului numai deosebirea persoanelor.

Iar daca iudeul se opune acceptarii Cuvantului si Duhului, sa fie combatut si sa i se inchida gura de dumnezeiasca Scriptura. Caci despre Cuvant a spus dumnezeiescul David: “In veci, Doamne, Cuvantul Tau ramane in cer”( Psalmi CXVIII, 89). Si iarasi: “A trimis Cuvantul Lui si i-a vindecat”( Psalmi XVI, 20). Dar cuvantul, care se rosteste cu gura, nu este trimis si nici nu ramane in veci. Iar despre Duhul acelasi David zice: “Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi”( Psalmi CIII, 31). Si iarasi: “Prin Cuvantul Domnului s-au intarit cerurile si prin Duhul gurii Lui toata puterea lor”( Psalmi XXXII, 6). Si Iov: “Duhul cel Dumnezeiesc m-a facut; iar suflarea celui atotputernic este aceea care ma tine”( Iov XXXIII, 4). Iar Duhul care se trimite, care zideste, care intareste, care tine, nu este o suflare ce dispare, dupa cum nici gura lui Dumnezeu nu este un madular trupesc. Pe amandoua trebuie sa le intelegem intr-un chip vrednic de Dumnezeu.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: