Despre Sfintele si Prea Curatele Taine ale Domnului

CAPITOLUL XIII

Despre Sfintele si Prea Curatele Taine ale Domnului

Dumnezeul cel bun, a tot bun si mai presus de bunatate, care este in totul bunatatea, din pricina bogatiei covarsitoare a bunatatii Sale, nu s-a multumit numai sa fie bun, adica sa existe numai fiinta Sa, fara ca sa participe cineva la ea, ci pentru aceasta a facut mai intai puterile spirituale si ceresti, apoi lumea vazuta si sensibila, apoi din cea spirituala si sensibila pe om. Prin urmare, toate cele facute de El, intrucat exista, participa bunatatii Lui. El este existenta tuturor - pentru ca “in El sunt toate” (Romani XI, 36.) - nu numai pentru ca ne-a adus de la neexistenta la existenta, dar pentru ca energia Lui conserva si tine pe cele facute de El. In chip covarsitor, insa, conserva si tine vietuitoarele, caci acestea participa la bunatatea lui Dumnezeu si prin faptul ca exista, dar si prin faptul ca sunt partase vietii. Fiintele rationale participa bunatatii Lui si pentru motivele aratate mai sus, dar si pentru ca au ratiune si mai cu seama pentru aceasta. Ele sunt oarecum mai aproape de El, cu toate ca El negresit le depaseste in chip incomparabil.

Asadar, omul, fiind facut rational si liber a primit puterea de a se uni pentru totdeauna cu Dumnezeu prin proprie alegere, daca va ramane in bine, adica daca va asculta de Creator. Dar pentru ca a calcat porunca Creatorului sau si a fost supus mortii si stricaciunii, Facatorul si Creatorul neamului nostru, din pricina indurarilor milei Sale, s-a facut asemenea noua, facandu-se intru totul om fara de pacat si s-a unit cu firea noastra. Si pentru ca ne-a dat chipul Lui si Duhul Lui si nu l-am pazit, el insusi ia firea noastra saraca si slaba ca sa ne curateasca, ca sa ne faca nestricaciosi si sa ne faca iarasi partasii Dumnezeirii Lui. Trebuia, insa, sa se impartaseasca de cel mai bun nu numai parga firii noastre, ci tot omul care vrea sa se nasca a doua oara, sa se nutreasca cu o hrana noua si proprie nasterii, ca astfel sa ajunga la masura desavarsirii.

Prin nasterea lui Dumnezeu Cuvantul, adica prin intrupare, prin botez, prin patima, prin inviere, a eliberat firea de pacatul stramosesc, de moarte si de stricaciune, a devenit parga invierii, s-a facut pe Sine cale, pilda si exemplu, ca si noi, mergand pe urmele Lui, sa ajungem fii (Matei V, 9, 45; Romani IX, 26; II Corinteni VI, 18; Galateni III, 26.) si mostenitori ai lui Dumnezeu (Romani VIII, 17; Galateni III, 29; IV, 7.) prin pozitie asa cum este El prin fire, si impreuna mostenitori cu El (Romani VIII, 17.). Asadar, dupa cum am spus, ne-a dat a doua nastere, pentru ca dupa cum fiind nascuti din Adam, ne-am asemanat Lui, mostenind blestemul si stricaciunea, tot astfel nascandu-ne din El, sa ne asemanam Lui, mostenind nestricaciunea, binecuvantarea si slava Lui.

Pentru ca acest Adam este duhovnicesc trebuia ca si nasterea sa fie duhovniceasca; tot astfel si mancarea. Dar pentru ca suntem dubli si compusi trebuie ca si nasterea sa fie dubla; tot astfel si mancarea compusa.

Nasterea ni s-a dat prin apa si prin Duh (Ioan III, 5.), adica prin Sfantul Botez; iar mancarea este insasi painea vietii (Ioan VI, 48.), Domnul nostru Iisus Hristos, cel care s-a pogorat din cer (Ioan VI, 50.). El, voind sa primeasca in locul nostru moartea cea de bunavoie, in noaptea in care s-a dat pe Sine a lasat mostenire testament nou sfintilor sai ucenici si apostoli si prin ei tuturor celor care cred in El.

Asadar, in foisorul Sfantului si slavitului Sion (Matei XXVI, 17-19; Marcu XTV, 12-16; Luca XXII, 7-13.), dupa ce a mancat pastele cel vechi cu ucenicii Sai si a plinit testamentul cel vechi, spala picioarele ucenicilor (Ioan XIII, 4-12.); prin aceasta le-a dat un simbol al Sfantului Botez. Apoi, frangand painea, le-a dat-o zicand: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu” (Matei XXVI, 26; Marcu XIV, 22; Luca XXII, 19; I Corinteni, XI, 23-24.), “care se fringe pentru voi spre iertarea pacatelor” (I Corinteni XI, 24.). De asemenea, luand si paharul, in care era vin si apa, l-a dat lor zicand: “Beti din acesta toti, acesta este sangele Meu, al legii celei noi, care pentru voi se varsa spre iertarea pacatelor” (Matei XXVI, 28; Marcu XIV, 24; Luca XXII, 22; I Corinteni XI, 25.). Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea (I Corinteni XI, 24.), caci de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, vestiti moartea Fiului omului si marturisiti invierea Lui pana ce va veni” (I Corinteni XI, 26.).

Daca “Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator” (Evrei IV, 12.) si “toate cate a voit Domnul a facut” (Psalmi CXXXIV, 6.), si daca a zis: “Sa se faca lumina” (Facerea I, 3.) si s-a facut; “sa se faca tarie” (Facerea I, 6.) si s-a facut; daca “prin Cuvantul Domnului s-au intarit cerurile si prin Duhul gurii Lui, toata puterea lor” (Psalmi XXXII, 6.), daca cerul, pamantul, apa, focul, aerul si toata podoaba lor s-au alcatuit prin Cuvantul Domnului si chiar aceasta fiinta faimoasa, omul; daca voind insusi Dumnezeu Cuvantul s-a facut om si si-a facut fara samanta corp Lui si din sangiurile curate si neintinate ale Sfantei Pururea Fecioare, nu poate oare sa faca painea Trup al sau si vinul si apa, sange? La facerea lumii a spus: “Sa scoata pamantul iarba verde (Facerea I, 11.) si pana acum cand ploua, pamantul fiind impins si imputernicit scoate vlastarele sale prin porunca dumnezeiasca. Dumnezeu a spus: “Acesta este trupul Meu” si “acesta este sangele Meu” si “aceasta faceti-o intru pomenirea Mea” si se face prin porunca Lui atotputernica, pana ce va veni. Caci asa a spus” “Pana va veni” (I Corinteni XI, 26.). Si ploua, prin invocare, in aceasta tarina noua puterea umbritoare a Sfantului Duh. Dupa cum toate cate a facut Dumnezeu le-a facut cu energia Sfantului Duh, tot astfel si acum, energia Duhului lucreaza cele mai presus de fire, pe care nu le poate cuprinde nimic altceva decat credinta. “Cum imi va fi mie aceasta, zice Sfanta Fecioara, pentru ca eu nu cunosc barbat” (Luca I, 34.). Iar arhanghelul Gavriil ii raspunde: “Duhul cel Sfant se va pogori peste tine si puterea celui prea inalt te va umbri” (Luca I, 35.). Si acum ma intrebi cum painea se face trupul lui Hristos si vinul si apa sangele lui Hristos? Ti-o voi spune eu. Sfantul Duh se coboara peste ele si face pe acelea ce sunt mai presus de cuvant si de cuget. Se ia paine si vin. Dumnezeu cunoaste slabiciunea omeneasca; El stie ca de multe ori se intoarce cu dezgust de la acelea pe care nu le savarseste in mod obisnuit. Asadar, facand uz de ingaduinta obisnuita face, prin cele obisnuite ale firii, pe cele mai presus de fire. Si dupa cum la botez, pentru ca este obiceiul oamenilor sa se spele cu apa si sa se unga cu untdelemn, a unit harul Duhului cu untdelemnul si cu apa si a facut-o baie a renasterii (Tit III, 5.), tot astfel, pentru ca este obiceiul oamenilor sa manance paine si sa bea apa si vin, a unit cu acestea Dumnezeirea Lui si le-a facut trupul si sangele Lui, ca sa ajungem la cele mai presus de fire prin cele obisnuite si potrivite firii.

Painea si vinul sunt in chip real trupul unit cu Dumnezeirea; ele sunt trupul luat din Sfanta Fecioara. Asta nu inseamna ca se pogoara din cer trupul care a fost inaltat, ci ca insasi painea si vinul se prefac in trupul si sangele Domnului. Dar daca cauti sa afli chipul in care se face aceasta, iti este de ajuns sa auzi ca se fac prin Duhul Sfant, dupa cum Domnul si-a facut prin Duhul Sfant, luisi in El insusi, trup din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Mai mult nu cunoastem decat ca Cuvantul lui Dumnezeu este real, activ, atotputernic, dar modul in care se prefac nu s e poate cerceta. Nu este rau sa spunem si aceasta, ca dupa cum in chip natural, prin mancare, painea, iar prin bautura, vinul si apa se prefac in trupul si sangele celui care mananca si bea, si nu devine alt corp decat corpul lui cel mai dinainte, tot astfel si painea punerii inainte, vinul si apa, prin invocarea si pogorirea Sfantului Duh se prefac in chip supranatural in trupul si sangele lui Hristos si nu sunt doi, ci unul si acelasi.

Pentru cei care cu credinta, in chip vrednic, se impartasesc, impartasania este spre iertarea pacatelor, spre viata vesnica, spre pazirea sufletului si a trupului; dar pentru cei care se impartasesc cu necredinta in chip nevrednic, este spre munca si pedeapsa, dupa cum si moartea Domnului pentru cei care cred a devenit viata si nestricaciune spre desfatarea fericirii vesnice, iar celor necredinciosi si ucigatorilor Domnului, munca si pedeapsa vesnica.

Painea si vinul nu sunt tipul trupului si sangelui lui Hristos - sa nu fie! - ci insusi trupul indumnezeit al Domnului, insusi Domnul cand a spus: “Acesta este trupul Meu” (Matei XXVI. 26; Marcu XIV, 22; Luca XXII, 19; l Corinteni XI, 24.), n-a spus: “acesta este tipul trupului Meu”, ci a spus: “Acesta este trupul Meu”; si n-a spus: “Acesta este tipul sangelui Meu”, ci: “acesta este sangele Meu” (Matei, XXVI 28; Marcu XIV, 24; Luca XXII, 22. ). Si inainte de aceasta, a spus iudeilor: “Daca nu mancati trupul Fiului omului si nu beti sangele Lui, nu aveti viata intru voi” (Ioan VI, 53.). “Caci trupul Meu este mancare adevarata si sangele Meu bautura adevarata”( Ioan Vi, 55.). Si iarasi: “Cel care ma mananca va trai”( Ioan VI, 57.).

Pentru aceea sa ne apropiem cu toata frica, cu constiinta curata si cu o credinta neindoielnica si negresit ne va fi noua dupa cum credem, daca nu ne indoim. Sa o cinstim pe aceasta cu toata curatenia, atat sufleteasca cat si trupeasca, caci este dubla. Sa ne apropiem de ea cu o dorinta infocata, si incrucisand palmele sa primim trupul celui rastignit. Punand peste dansul ochii, buzele si fruntea sa ne impartasim cu dumnezeiescul carbune, pentru ca focul dorintei din noi, luand arderea din carbune, sa arda complet pacatele noastre, sa lumineze inimile noastre, sa ne aprindem si sa ne indumnezeim prin impartasirea focului dumnezeiesc. Carbune a vazut Isaia (Isaia VI, 6-7.). Carbunele nu este un lemn simplu, ci este unit cu focul. Tot astfel si painea impartasaniei, nu este paine simpla, ci unita cu Dumnezeirea; iar trupul unit cu Dumnezeirea nu este o singura fire, ci una a trupului si alta a Dumnezeirii unite cu el; pentru aceea amandou a impreuna nu sunt o fire, ci doua.

Melchisedec, preotul Dumnezeului celui prea inalt, a primit cu paine si cu vin pe Avraam care s-a intors dupa invingerea celor de alt neam (Facerea XIV, 17-18.). Masa aceea preinchipuia masa aceasta mistica, dupa cum si preotul acela era tipul si icoana adevaratului arhiereu Hristos (Evrei VI, 20; VII, 28.). “Tu, spune Scriptura, esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec” (Psalmi CIX, 5.). Painile punerii inainte (Iesirea XXV, 30; XL, 21; Leviticul XXIV, 5-9.) inchipuiau aceasta paine. Aceasta este jertfa cea curata, adica nesangeroasa, care a spus Domnul, prin profet, sa i se aduca de la rasaritul soarelui pana la apus (Maleahi I, 11.).

Trupul si sangele lui Hristos slujesc la mentinerea sufletului si trupului nostru; ele nu se mistuiesc, nu se strica, nu se arunca afara - sa nu fie! - ci slujesc fiintei si mentinerii noastre. Sunt un mijloc de paza pentru orice vatamare si un mijloc de curatare pentru toata intinaciunea, intocmai ca acela prin care cureti, prin foc curatilor, aurul fals pe care l-ai luat, ca sa nu fim condamnati impreuna cu lumea in veacul ce va sa fie (I Corinteni XI, 32.) - caci curata prin boli si tot felul de necazuri - dupa cum spune dumnezeiescul apostol: “Daca ne-am fi judecat pe noi insine, n-am fi judecati. Dar fiind judecati de Domnul, suntem pedepsiti, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea”( I Corinteni XI, 31-32.). Cuvintele acestea se refera la ceea ce a spus putin mai sus: “incat cel care se impartaseste cu nevrednicie cu trupul si sangele Domnului, osanda luisi mananca si bea”( I Corinteni XI, 29.). Fiind curatati prin El, ne unim cu trupul Domnului si cu Duhul Lui si ajungem trup al lui Hristos (I Corinteni X, 16-17; Romani XII, 5; I Corinteni XII, 12, 27.).

Painea aceasta este parga painii ce va sa fie, care este spre fiinta. Cuvantul “painea cea spre fiinta” (Matei VI, 11; Luca XI, 3.) indica fie “painea ce va sa fie”, adica painea veacului ce va sa fie, fie pe aceea cu care ne hranim pentru conservarea fiintei noastre. Fie ca este luat intr-un sens, fie ca este luat in celalalt, painea va fi numita in chip propriu trupul Domnului. Duh facator de viata este trupul Domnului, caci a fost zamislit din Duhul facator de viata. Cel nascut din Duh, Duh este (Ioan III, 6.). Spun aceasta fara sa distrug firea trupului, ci voiesc sa arat ca acesta este facator de viata si dumnezeiesc. Dar daca unii au numit painea si vinul antitipuri ale trupului si sangelui Domnului, dupa cum a spus purtatorul de Dumnezeu Vasile, nu leau numit asa dupa ce ele au fost sfintite, ci inainte de a fi sfintite. Ei au numit astfel acest dar de jertfa. Ea se numeste impartasanie, caci prin ea ne impartasim cu Dumnezeirea lui Hristos. Se numeste si cuminecatura si este cu adevarat, pentru ca prin ea ne cuminecam cu Hristos si participam trupului si Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecam si ne unim unii cu altii, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine si devenim toti un trup (I Corinteni X, 16-17; Romani XII, 5.) si un sange al lui Hristos si madulare unii altora (Romani XII, 5.), ajungand toti impreuna - trup al lui Hristos (I Corinteni XII, 27.).

Asadar, cu toata puterea sa ne pazim sa nu luam o impartasanie de la eretici si nici sa dam (Ioan Moshu in lucrarea sa: Limonariul, istoriseste multe intamplari din viata crestinilor din timpul sau, prin care se pune in evidenta tocmai acest adevar, anume de a nu participa cu nici un chip la Sfanta Impartasanie savarsita de eretici si de asemenea de a nu impartasi noi ortodocsii pe eretici cu Sfanta Taina a euharistiei.). Caci spune Domnul: “Nu dati cele sfinte cainilor, si nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor”( Matei VII, 6.), ca sa nu ne facem partasi relei lor credinte si osandirii lor. Daca negresit impartasania este unire cu Hristos si a unora cu altii, atunci negresit ne unim cu totii cei care, potrivit vointei libere, se impartasesc impreuna cu noi. Intr-adevar, aceasta unire se savarseste prin vointa libera si nu fara asentimentul nostru.

Caci, dupa cum spune dumnezeiescul apostol: “toti suntem un trup, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine” (I Corinteni X, 17.). Painea si vinul se numesc si antitipuri ale celor viitoare, nu pentru ca ele n-ar fi in chip real trupul si sangele lui Hristos, ci pentru ca acum participam prin ele Dumnezeirii lui Hristos, iar atunci numai spiritual prin contemplatie.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: