Despre singura ipostasa compusa a Cuvantului lui Dumnezeu

CAPITOLUL VII

Despre singura ipostasa compusa a Cuvantului lui Dumnezeu

Spunem deci ca dumnezeiasca ipostasa a Cuvantului lui Dumnezeu a preexistat fara de timp si vesnic, ca este simpla, necompusa, necreata, necorporala, nevazuta, impalpabila, necircumscrisa si are pe toate cate le are Tatal, pentru ca este deofiinta cu El; se deosebeste de ipostasa parinteasca prin modul nasterii si prin relatie, este desavarsita si nu se desparte niciodata de ipostasa Tatalui, in vremurile din urma, insa, Cuvantul, fara sa se desparta de sanurile parintesti, a locuit, cum numai El stie, in pantecele Sfintei Fecioare, in chip necircumscris, fara de samanta si intr-un chip incomprehensibil si si-a luat in insasi ipostasa Lui cea mai inainte de veci corp din Sfanta Fecioara.

Cuvantul lui Dumnezeu era in toate si mai presus de toate, chiar cand era in pantecele Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, in ea era prin energia intruparii. Asadar s-a intrupat, luand din ea parga framantaturii noastre, trup insufletit cu suflet rational si cugetator. Pentru aceea insasi ipostasa Cuvantului lui Dumnezeu s-a facut ipostasa trupului, iar ipostasa Cuvantului, care era mai inainte simpla, a devenit compusa. Compusa din doua firi desavarsite, din Dumnezeire si omenire. Ea are atat insusirea caracteristica si determinanta a fiimii dumnezeiesti a Cuvantului lui Dumnezeu, potrivit careia se deosebeste de Tatal si de Duhul, cat si insusirile caracteristice si determinante ale trupului, potrivit carora se deosebeste de mama si de ceilalti oameni. Are apoi si insusirile firii dumnezeiesi, potrivit carora este unit cu Tatal si cu Duhul, si insusirile firii omenesti, potrivit carora este unit cu Maica Sa si cu noi. Mai mult, se deosebeste de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de noi, prin aceea ca acelasi este simultan si Dumnezeu si om. Caci stim ca aceasta este insusirea cea mai speciala a ipostasei lui Hristos.

Prin urmare marturisim ca El este unicul Fiu al lui Dumnezeu si dupa intrupare si acelasi este si Fiul omului, un Hristos, un Domn, singurul Fiul Unul-Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu, Iisus Domnul nostru. Cinstim doua nasteri ale Lui, una din Tatal inainte de veci, mai presus de cauza, de ratiune, de timp si fire, si alta in vremurile din urma, pentru noi, asemenea noua si mai presus de noi. Pentru noi, pentru ca este pentru mantuirea noastra. Asemenea noua, pentru ca s-a facut om din femeie si la timpul firesc sorocit pentru nastere. Mai presus de noi, pentru ca nu s-a nascut din samanta, ci din Duhul Sfant si din Sfanta Fecioara Maria, mai presus de legea nasterii. Nu-l propovaduim numai Dumnezeu, lipsit de omenirea noastra, si nici numai om, lipsindu-l de Dumnezeire. Nu propovaduim doua persoane deosebite, ci una si aceeasi, si Dumnezeu si om in acelasi timp, Dumnezeu desavarsit si om desavarsit; in totul Dumnezeu si in totul om; acelasi in totul Dumnezeu impreuna cu trupul sau si in totul om impreuna cu Dumnezeirea Lui mai presus de Dumnezeire. Prin expresia “Dumnezeu desavarsit si om desavarsit”, aratam deplinatatea si desavarsirea firilor. Prin expresia “in totul Dumnezeu si in totul om”, aratam unitatea si indivizibilitatea ipostasei. Marturisim o singura fire intrupata a lui Dumnezeu Cuvantul. Prin expresia “intrupata” indicam, impreuna cu fericitul Chiril, fiinta trupului. Asadar, Cuvantul s-a intrupat si n-a pierdut imaterialitatea sa: in intregime s-a intrupat si in intregime este necircumscris. In ce priveste corpul se micsoreaza si se strange; in ce priveste Dumnezeirea este necircumscris, pentru ca trupul lui nu se compara cu Dumnezeirea Lui necircumscrisa.

Prin urmare Domnul nostru Iisus Hristos in totul este Dumnezeu desavarsit, dar nu in intregime Dumnezeu, caci nu este numai Dumnezeu, ci si om; si in totul este om desavarsit, dar nu in intregime om, caci nu este numai om, ci si Dumnezeu. Caci expresia “in intregime” arata firea, iar “in totul” arata ipostasa, dupa cum expresia “alta” arata firea, iar expresia “altul” arata ipostasa.

Trebuie sa se stie ca chiar daca spunem ca firile Domnului patrund unele in altele, totusi stim ca intrepatrunderea provine din partea firii dumnezeiesti. Caci aceasta strabate prin toate (Ieremia XXIII, 24.), dupa cum voieste, dar prin ea nu patrunde nimic. Si ea impartaseste trupului din maririle sale, dar ramane impasibila si nu participa la patimile trupului. Caci daca soarele, care ne impartaseste noua din energiile lui, nu participa la cele ale noastre, cu cat mai mult Facatorul si Domnul soarelui!

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: