Despre taina purtarii crucii cu Domnul…

Taina întâlnirii cu Domnul şi a purtării crucii cu El stă în acceptarea necazurilor, în trecerea prin necaz cu toată atenţia, cu toate simţirile, cu toată fiinţa. A trece peste, înseamnă a crede că locul întâlnirii este în altă parte. Or, locul întâlnirii este în necaz, pentru că acolo a făgăduit că ne va mângâia, acolo a făgăduit că ne va da biruinţa Sa. De fapt, asta este o faţă a crucii noastre: acceptarea răului pe care ni-l facem singuri sau unii altora ca pe loc de luminare şi trezire la conştiinţa neputinţei de a fi buni şi iubitori, aşa cum ne cere Dumnezeu. Acolo vom striga: Doamne, eu nu pot, Tu poţi şi vrei să faci împreună cu mine aceasta! Ajută-mă! Şi slavă Ţie că prin acest necaz nu m-ai lăsat să pier în ucigătorul “eu pot”!

Dumnezeu ne-a dăruit să ne cunoaştem neputinţa pentru ca să devenim asemenea Lui, să ne îndumnezeim, să primim în vasul nostru de lut dumnezeirea Lui. Dacă ne-ar fi creat atât de puternici pe cât ne dorim uneori în delirurile noastre, am fi pierit plini de acea putere creată şi ne-am fi chinuit în veci, construind scenarii virtuale, în care nici n-ar mai fi contat că nu ucidem pe nimeni viu… am fi ucis mereu şi mereu adversari virtuali, “desene animate”, tremurând de satisfacţie că ce puternici suntem, că suntem “cei mai tari”… pentru că n-am avut cum să însetăm după comuniunea cu Cel Ce ne-a creat ca să ni Se dea nouă prin harul Său, puterea Sa cea necreată!

Să îndrăznim să trecem prin toate necazurile pe care le întâlnim pe Cale, fiind atenţi să nu ne provocăm noi vreunul şi să nu alergăm după ele pentru cele ce ni s-au scris în subconştient.

Să scoatem cele de acolo şi să le dăm Domnului să le cureţe, să le lumineze. Spunea un Părinte că sfinţii nu au subconştient. Nu mai au! L-au luminat cu Lumina după care însetăm!

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 67-68)

Categoria: Articole

Cautare: