Nu toţi cei ce stăpânesc artele şi au aptitudini la desen pot să picteze icoane. Adesea, starea celui care pictează icoana şi dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu au mai mare importanţă decât măiestria cu care este pictată.
Nu se poate picta o icoană reprezentând doar aspectul din afară al trupului, ci în ea trebuie să se reflecte nevoinţele nevăzute şi trebuie să strălucească slava cerească. Aceasta se poate face în mod desăvârşit doar de acela care trăieşte el însuşi o viaţă duhovnicească, care a înţeles bine şi se simte apropiat de vieţile sfinţilor. De aceea, meşterii noştri iconari din vechime făceau întotdeauna aşa şi se pregăteau pentru aceasta prin post şi rugăciune. Multe icoane pictate în acest fel au primit de la Domnul puterea facerii de minuni.
Icoana nu este o simplă imagine, un portret. În ultimul se reprezintă doar aspectul trupesc, pe când icoana trebuie să le amintească oamenilor de aspectul duhovnicesc al persoanei reprezentate.
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti, traducere de Elena Dulgheru, Editura Apologeticum, Bucureşti, 2006, p. 114)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Despre talanti si pictura de icoane
Vizualizari: 888
Id: 11449
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.