Despre teama

CAPITOLUL XXIII

Despre teama

Numele de teama are un sens dublu. Este o teama fireasca, cand sufletul nu vrea sa se desparta de corp, din pricina dragostei naturale si a familiaritatii puse in el de la inceput de creator, in virtutea careia, in chip firesc, se teme, agonizeaza si evita moartea. Definitia acestui fel de teama este urmatoarea: teama fireasca este o putere care se alipeste prin teama de existenta. In adevar, daca toate au fost aduse de creator de la neexistenta la existenta, au in chip firesc dorinta de a exista si nu de a nu exista. Caracterul firesc al acestora este tendinta spre cele ce mentin firea. Prin urmare si Dumnezeu Cuvantul, facandu-se om, a avut aceasta dorinta; in cele care mentin firea si-a aratat tendinta prin care era impins spre mancare, bautura si somn si a facut in chip natural experienta tuturor acestora; in cele care distrug firea, insa, si-a aratat repulsia, ca in timpul patimii cand, in chip voluntar, s -a temut de moarte. Chiar daca cele ce s-au facut s-au facut prin legea firii, totusi nu s-au facut in chip silit, cum este cazul cu noi.

Caci voind in chip voluntar le-a primit pe cele firesti. Prin urmare, aceasta teama, frica si agonie apartin afectelor naturale si neprihanite; ele nu sunt supuse pacatului. Este apoi o teama care consta din tradarea gandurilor, din necredinta si din nestiinta ceasului mortii, ca atunci cand ne speriem in timpul noptii cand se produce vreun zgomot. Aceasta teama este contra firii si o definim astfel : frica contra firii este teama provocat a in noi pe neasteptate. Domnul n-a avut acest fel de frica. Pentru aceea niciodata nu s-a temut in acest fel, afara de momentul patimii, chiar daca de multe ori s-a temut in virtutea intruparii Sale, caci El cunostea timpul mortii. Ca s-a temut cu adevarat spune sfintitul Atanasie in lucrarea contra lui Apolinarie : “Pentru aceasta Domnul a spus: “Acum s-a tulburat sufletul meu” (Ioan XII, 27.). Cuvantul “acum” arata momentul cand a voit; totusi a aratat si existenta fricii; n-a numit neexistenta ei ca existenta, ca si cum cele spuse de El s-ar fi intamplat in aparenta. Toate s-au intamplat prin fire si cu adevarat”. Iar mai jos: “Cu nici un chip Dumnezeirea nu-si impropriaza patima fara de un trup care sufera; nici nu arata tulburare sau durere fara de un suflet care se intristeaza si se tulbura, nici nu se nelinisteste sau se roaga fara de o minte care se nelinisteste si se roaga. Dar chiar daca cele savarsite nu s-au intamplat prin invingerea firii, totusi s-au savarsit spre aratarea existentei”. Cuvintele “cele savarsite nu s-au intamplat prin invingerea firii” arata ca a suferit acestea de buna voie.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare:

Despre teama

Vizualizari: 1123

Id: 865

Imagine:

Share: