Despre textele din Scriptura privitoare la Hristos

CAPITOLUL XVIII

Despre textele din Scriptura privitoare la Hristos

Textele din Scriptura privitoare la Hristos se impart in patru categorii generale: unele i se potrivesc inainte de intrupare, altele in unirea Cuvantului lui Dumnezeu cu firea omeneasca, altele dupa unirea Cuvantului lui Dumnezeu cu firea omeneasca si altele dupa inviere.

Textele care se potrivesc lui Hristos inainte de intrupare sunt de sase feluri. Unele din acestea arata unirea firii si deofiintimea lui cu Tatal, ca urmatoarele texte: “Eu si Tatal una suntem” (Ioan X, 30.); si: “Cel care m-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal” (Ioan XIV, 9.); si: “Care exista in chipul lui Dumnezeu” (Filipeni II, 6.) si cele asemenea.

Alte texte arata desavarsirea ipostasei lui Hristos, ca acestea: “Fiul lui Dumnezeu”( Matei IV, 3. VIII, 29, XIV, 33; XVI, 16. XXVI, 63; XXVII, 40, 43. 54; Marcu III. 11; V. 7; XV, 39; Luca I, 35; IV, 3, 9, 41; VIII, 28; Ioan I, 34, 49; III, 18; V, 25; IX 35; X 36; XI, 4, 27; XIX, 7; XX, 31; Faptele Apostolilor VIII, 37; IX, 20; Romani 1,4, 9; V, 10; VIII, 3, 29, 32; I Corinteni, l, 9; II Corimeni 1,19; Galateni I, 16; II, 20; IV, 4, 6; Efeseni IV, 13; Coloseni I, 13; I Tesaloniueni I, 10; Evrei IV, 14; VI, 6; VII, 3; X, 29; I Ioan I, 3, 7; III, 8, 23; IV, 9, 15; V, 5; V, 9, 10, 11, 12, 13, 20; II Ioan 3; Apocalipsa II, 18.) “Chipul ipostasei Lui”( Evrei I, 3.) si acest text: “inger de mare sfat, sfetnic minunat” (Isaia IX, 6.) si cele asemenea.

Alte texte arata intrepatrunderea reciproca a ipostaselor, ca acesta: “Eu in Tatal si Tatal in Mine” (Ioan X, 38; XIV, 10, 11; XVII, 21.) si arata ca El isi are temelia Sa indivizibila in fiinta Dumnezeirii, cum sunt expresiile: Cuvant (Ioan I, 1, 14; I Ioan I, 1; Apocalipsa IX, 13.), intelepciune (I Corinteni I, 24.), putere si stralucire (Evrei I, 3.). Cuvantul isi are temelia Sa indivizibila in minte - aici vorbesc de Cuvantul substantial (Despre cuvanul substantial, cuvantul mintal si cuvantul rostit sa se vada mai sus Cartea I,6,13.) - intelepciunea de asemenea, puterea, in cel puternic, stralucirea in lumina si izvorasc din ele.

Alte texte arata raportul lui Hristos cu Tatal, care este cauza Lui, cum este acesta: “Tatal este mai Mare decat Mine”( Ioan XIV, 28.). Din El are atat existenta cat si pe toate cate le are. Existenta o are pe calea nasterii, nu a creatiei, cum este acest text: “Eu am iesit si vin de la Tatal”( Ioan XVI, 28.); si “Eu traiesc din cauza Tatalui”( Ioan VI, 57.). Si are pe toate cate le are Tatal, dar nu prin participare si nici prin instructie, ci ca de la cauza Sa, cum este acest text: “Fiul nu poate sa faca de la Sine nimic, daca nu va vedea pe Tatal facand astfel”( Ioan V, 19.). Daca nu este Tatal, nu este nici Fiul. Fiul este din Tatal si in Tatal si simultan cu Tatal si nu dupa Tatal. Tot astfel si ceea ce face, din El si cu El. Exista una, singura si aceeasi - nu asemenea, ci aceeasi - vointa, activitate si putere a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.

Alte texte arata ca toate cele ale lui Hristos se implinesc prin activitatea Lui potrivit bunavointei parintesti, nu ca printr-un instrument sau printr-un rob, ci ca prin Cuvantul, intelepciunea Lui substantiala si enipostatica, din pricina ca se observa in Tatal si in Fiul o singura miscare, ca acest text: “Toate s-au facut prin El”( Ioan I, 3.); si acesta: “Trimis-a Cuvantul lui si i-a vindecat”( Psalmi CVI, 20.); si acesta: “Ca sa cunoasca ca Tu m-ai trimis”( Ioan XI, 42.).

Alte texte sunt spuse in chip profetic. Din acestea unele se raporteaz a la cele viitoare, spre exemplu: “Va veni in chip vazut”( Psalmi XLIX, 2.) si textul din Zaharia: “Iata imparatul tau vine la tine”( Zaharia IX, 9.), si cuvintele spuse de Mihea: “Iata Domnul pleaca din locul Lui si se va cobori si se va urca pe inaltimile pamantului”( Mihea I, 3.). Alte texte se raporteaza la cele viitoare, dar sunt spuse ca si cum s-ar fi intamplat, ca acest text: “Acesta este Dumnezeul nostru. Dupa aceasta s-a aratat pe pamant si a petrecut intre oameni”( Baruh III, 36, 38.), si acesta: “Domnul m-a zidit inceput cailor Lui spre lucrarile Lui”( Pildele lui Solomon VIII, 22.); si acesta: “Pentru aceasta te-a uns, Dumnezeule, Dumnezeul tau, cu untdelemnul bucuriei mai mult decat pe partasii tai”( Psalmi XLIV, 9.) si cele asemenea. Textele privitoare la Hristos, texte care i se potrivesc inainte de unire, pot fi spuse despre El si dupa unirea firii dumnezeiesti cu firea omeneasca. Dar nici intr-un caz nu pot fi spuse despre El inainte de unire acelea care i se potrivesc Lui dupa unire, decat in chip profetic, dupa cum am spus. Textele care i se potrivesc Lui in unirea firii dumnezeiesti cu firea omeneasca sunt de trei feluri.

Primul fel, cand vorbim despre partea Lui superioara; atunci spunem indumnezeirea, incuvantarea, inaltarea trupului si cele asemenea. Prin acestea noi aratam bogatia care s-a adaugat trupului prin unirea si coeziunea cu Dumnezeu Cuvantul cel prea inalt. Al doilea fel, cand vorbim despre partea Lui inferioara; atunci spunem intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, inomenire, golire, saracire, smerenie. Acestea si cele asemenea lor se spun despre Cuvant si Dumnezeu din pricina unirii cu firea oameneasca. Al treilea fel, cand vorbim despre amandoua in acelasi timp; atunci spunem unire, comuniune, ungere, coeziune, conformare si cele asemenea. Din pricina acestui de-al treilea fel sunt spuse cele doua feluri amintite mai sus. Prin unire se arata ce a primit fiecare din cele doua, in virtutea unirii si a intrepatrunderii celui care exista impreuna cu El. In virtutea unirii ipostatice se zice ca trupul se indumnezeieste, ca devine Dumnezeu si asemanator lui Dumnezeu Cuvantul. Si la fel: Dumnezeu Cuvantul s-a intrupat, s-a facut om, se numeste faptura si se numeste “cel din urma”( Apocalipsa I, 17.). Asta nu inseamna ca cele doua firi se prefac intr-o fire compusa, - caci este cu neputinta ca insusirile firesti contrarii sa se gaseasca intr-o singura fire - ci in sensul ca cele doua firi, unite dupa ipostasa, au intrepatrunderea reciproca fara confundare si fara amestecare, intrepatrunderea n-a venit din partea trupului, ci din partea Dumnezeirii, caci este cu neputinta ca trupul sa patrunda prin Dumnezeire. Dar firea dumnezeiasca, o data ce a patruns prin trup, a dat si trupului intrepatrunderea inexprimabila cu ea, pe care o numim unire. Trebuie sa se stie ca se vede contrariul privitor la primul fel si al doilea fel al textelor care se potrivesc lui Hristos in unire. Cand vorbim despre trup, spunem indumnezeire, incuvantare, inaltare, ungere. In adevar, acestea sunt din partea Dumnezeirii, dar se vad la trup. Cand vorbim, insa, despre Cuvant, spunem golire, intrupare, inomenire, smerenie si cele asemenea.

Acestea, dupa cum am spus, se spun despre Cuvant si Dumnezeu ca din partea trupului. Caci a suferit de buna voie acestea. Textele privitoare la Hristos dupa unirea firii dumnezeiesti cu firea omeneasca sunt de trei feluri. Primul fel care arata firea Lui dumnezeiasca, ca acesta: “Eu sunt in Tatal si Tatal in Mine” (Ioan X, 38; XIV, 10,11; XVII, 21.); si “Eu si Tatal una suntem”( Ioan X, 10.). Toate cate se spun despre El inainte de intrupare acelea se vor spune despre El si dupa intrupare, afara de faptul ca n-a luat trup si insusirile firesti ale acestuia.

Al doilea fel, cel care arata firea Lui omeneasca, ca acest text: “De ce cautati sa ma omorati pe Mine, omul, care v-am vorbit adevarul”( Ioan VIII, 40.) si acesta: “Astfel trebuie sa se inalte Fiul omului”( Ioan III, 14.) si cele asemenea. Textele care se spun sau s-au scris privitor la firea omeneasca a lui Hristos, fie ca El a vorbit, fie ca El a savarsit, sunt de sase feluri. Unele din ele s-au savarsit si s-au spus in virtutea firii Lui omenesti in vederea intruparii, spre exemplu: nasterea din Fecioara, cresterea si progresul in varsta, foamea, setea, oboseala, lacrimile, somnul, strapungerea cu cuie, moartea si cele asemenea, care sunt afecte firesti si neprihanite, in toate acestea exista o unire a firii dumnezeiesti cu firea omeneasca, fara de care nu este invederata existenta trupului, deoarece firea dumnezeiasca n-a suferit nimic din acestea, dar a savarsit mantuirea noastra.

Alte texte s-au spus in chip de prefacatorie, cum este intrebarea: “Unde l-ati pus pe Lazar?”( Ioan XI, 34.), mergerea la smochin (Matei XXI, 19; Marcu XI, 13.), ascunderea Sa (Marcu I, 35-37; Ioan VIII, 59; XII, 36.) sau retragerea Sa incetul cu incetul (Luca IV, 30; Ioan VIII, 59.), rugaciunea (Ioan Xi, 41-42. ) si cuvintele: “S-a facut ca merge mai departe”( Luca XXIV, 28.). De acestea si de cele asemenea n-avea nevoie nici ca om, nici ca Dumnezeu, ci lua o atitudine omeneasca, dupa cum cerea trebuinta si folosul. Astfel rugaciunea a facut-o pentru a arata ca nu este contra lui Dumnezeu si ca cinsteste pe Tatal ca pe cauza Sa. A intrebat (Ioan XI, 34.), nu pentru ca nu stia, ci ca sa arate ca este om cu adevarat, impreuna cu existenta lui ca Dumnezeu. S-a retras incetul cu incetul (Luca IV, 30; Ioan VIII, 59.), ca sa ne invete sa nu lucram cu indrazneala si nici sa ne lasam in voia soartei.

Alte texte s-au spus in virtutea improprierii noastre si a relatiei cu noi, cum este textul acesta: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai lasat”( Matei XXVII, 46.); si acesta: “Pe cel care n-a cunoscut pacat, l-a facut pacat in locul nostru”( II Corinteni V, 21.); si acesta: “S-a facut blestem in locul nostru”( Galateni III, 13.); si acesta: “Fiul insusi se va supune celui care i-a supus Lui toate”( I Corinteni XV, 28.). Hristos n-a fost parasit niciodata de Tatal nici ca Dumnezeu, nici ca om; de asemenea El n-a fost nici pacat, nici blestem si nici n-are nevoie sa se supuna Tatalui. Ca Dumnezeu este egal Tatalui si nu este nici potrivnic Lui si nici supus Lui; ca om n-a fost niciodata neascultator celui care l-a nascut, ca sa fi trebuit sa se supuna. A spus aceste cuvinte, deci, ca sa arate ca si-a impropriat persoana noastra si ca s-a asezat in randul nostru. In adevar, noi am fost cei acuzati de pacat si de blestem, pentru ca am fost nesupusi si neascultatori, si din pricina aceasta am fost parasiti.

Alte texte s-au spus potrivit despartirii pe care o facem cu mintea intre firile lui Hristos. Daca vei desparti cu mintea pe acelea care sunt in realitate nedespartite, adica trupul de Cuvant, atunci Hristos se numeste si rob (Isaia XLIX, 6; Filipeni II, 7.) si ignorant (Matei XXIV, 36; Marcu XIII, 32. ). El avea o fire roaba si ignoranta si daca trupul nu s-ar fi unit cu Dumnezeu Cuvantul, ar fi fost rob si ignorant. Dar din pricina unirii dupa ipostasa cu Dumnezeu Cuvantul, n-a fost nici rob, nici ignorant, in sensul acesta Hristos a numit pe Tatal Sau Dumnezeu.

Alte texte s-au spus ca sa ne faca cunoscut cine este El si sa ne incredinteze pe noi de acest adevar, cum este textul acesta: “Tata, slaveste-Ma cu slava pe care am avut-o la Tine inainte de a fi lumea”( Ioan XVII, 5.). El era si este slavit, dar slava Lui nu ne era facuta cunoscuta noua si nici nu fusese crezuta. Si cuvintele spuse de apostol: “celui care a fost hot arat Fiu al lui Dumnezeu in putere, dupa Duhul sfinteniei, din pricina invierii din morti”( Romani I, 4.). In adevar a fost facut cunoscut si a fost crezut in lume si prin minuni, prin inviere si prin pogorarea Sfantului Duh. Si acest text: “Sporea in intelepciune si har”( Luca II, 52.). Alte texte sunt spuse despre Hristos in virtutea improprierii persoanei iudeilor, socotindu-se pe Sine insusi impreuna cu iudeii, dupa cum zice catre samarineanca: “Voi va inchinati la ceea ce nu stiti, noi ne inchinam la ceea ce stim, caci mantuirea este din iudei”( Ioan IV, 22).

Al treilea fel de texte privitoare la Hristos dupa unire sunt acelea care indica o ipostasa si care reprezinta pe cele doua firi, spre exemplu: “Eu traiesc din cauza Tatalui si cel care ma mananca pe Mine acela va trai din cauza mea”( Ioan VI, 57.); si acesta: “Ma duc la Tatal si nu ma veti mai vedea”( Ioan XVI, 10, 16.); si acesta: “N-ar fi rastignit pe Domnul slavei”( I Corinteni II, 8.); si acesta: “Nimeni nu s-a suit in cer decat cel care s-a coborat din cer, Fiul omului, care este in cer”( Ioan III, 13.) si cele asemenea.

Dintre textele care s-au spus despre Hristos dupa inviere unele se potrivesc Dumnezeirii Sale, ca acesta: “Botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei XXVIII, 19.), adica in numele Fiului pentru ca este Dumnezeu. Si acesta: “Iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului”( Matei XVIII, 20.) si cele asemenea, caci este cu noi pentru ca este Dumnezeu.

Alte texte din aceasta categorie se potrivesc omenirii Lui, ca acesta: “Au cuprins picioarele Lui” (Matei XVIII, 9.); si acesta: “Si acolo ma vor vedea”( Matei XVIII, 10.) si cele asemenea.

Textele spuse despre Hristos dupa inviere, texte care i se potrivesc omenirii Lui, sunt de diferite feluri. Unele texte sunt spuse ca intamplate in chip real, dar nu in virtutea firii omenesti, ci in virtutea intruparii, pentru a da incredintare ca a inviat insusi trupul care a suferit, cum sunt ranile (Luca XXIV, 39; Ioan XX, 20, 27.), mancarea, bautura cea de dupa inviere (Luca XXIV, 42-43; Ioan XXI, 5-13.). Alte texte sunt spuse ca intamplate in chip real si in chip firesc, ca de a se duce de la un loc la altul fara sa se osteneasca si de a intra prin usile incuiate (Ioan XX. 19.).

Alte texte sunt spuse in chip de prefacatorie, ca acesta: “Se prefacea ca vrea sa mearga mai departe”( Luca XXIV, 28.). Alte texte scot la iveala firile, ca acesta: “Ma urc la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si la Dumnezeul vostru”( Ioan XX, 17.); si acesta: “Va intra imparatul slavei” (Psalmi XXIII, 7,9.); si acesta: “A stat in dreapta maririi intru cele inalte”( Evrei I, 3.).

Alte texte sunt spuse in virtutea impartirii pe care o facem pe cale abstracta intre firile lui Hristos, pentru ca El s-a pus pe Sine insusi in acelasi rand cu noi, ca acest text: “Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Ioan XX, 17.).

Trebuie asadar sa atribuim pe cele inalte firii dumnezeiesti, superioara patimilor si trupului, iar pe cele smerite, firii omenesti, adica singurului Hristos, care este Dumnezeu si om, si trebuie sa stim ca amandoua, atat cele inalte cat si cele smerite, sunt ale unuia si ale aceluiasi, Domnul nostru Iisus Hristos. Daca cunoastem caracterul fiecareia din ele si daca vedem ca amandoua sunt savarsite de o singura persoana, atunci vom crede drept si nu vom rataci. Din toate acestea se cunoaste deosebirea firilor unite si ca in Hristos nu exista identitate intre Dumnezeire si omenire in ceea ce priveste calitatea naturala a lor, dupa cum spune dumnezeiescul Chiril: “Unul este Fiul si Hristos si Domnul; si pentru ca este unul, una este si persoana Sa, caci cu nici un chip nu este impartita unirea cea dupa ipostasa din pricina cunoasterii deosebirii firii lor.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: