Despre unirea ipostatica

CAPITOLUL VI

Intreaga fire dumnezeiasca in una din ipostasele ei s-a unit cu intreaga fire omeneasca si nu parte cu parte

Cele comune si universale sunt atribuite si celor particulare care sunt sub ele. Comun este fiinta, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu ca ar avea o parte a firii, caci nu are o parte din ea, ci particular prin numar, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin numar si nu prin fire. Fiinta este afirmata de ipostasa, pentru ca fiinta este desavarsita in fiecare din ipostasele de aceeasi specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc intre ele in ceea ce priveste fiinta, ci in ceea ce priveste accidentele, care sunt insusiri caracteristice, insusirile caracteristice, insa, apartin ipostaselor si nu firii. Ipostasa se define ste: fiinta impreuna cu accidentele. Pentru aceea ipostasa poseda comunul impreuna cu particularul si existenta in sine. Fiinta, insa, nu exista in sine, ci este considerata in ipostase. Prin urmare, daca patimeste una din ipostase, atunci intreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se spune ca a patimit in una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere toate ipostasele de aceeasi specie cu ipostasa care sufera.

Astfel, marturisim ca firea Dumnezeirii este in chip desavarsit intreaga in fiecare din ipostasele ei, toata in Tatal, toata in Fiul, toata in Sfantul Duh. Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desavarsit, Fiul Dumnezeu desavarsit, Sfantul Duh Dumnezeu desavarsit. Astfel si in intruparea unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi spunem ca firea intreaga si desavarsita a Dumnezeirii in una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu parte cu parte. Caci spune dumnezeiescul apostol: “in el locuieste in chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii”( Coloseni II, 9.), adica in trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cunoi in intregime in una din ipostasele ei. Nu suntem siliti sa spunem ca sau unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost partas Tatal si Sfantul Duh la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu decat prin bun avointa si vointa. Spunem, insa, ca s-a unit intreaga fiinta a Dumnezeirii cu intreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuvantul n-a lasat nimic din cele ce a sadit in firea noastra cand ne-a plasmuit la inceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet ganditor si rational si insusirile acestora. Caci vietuitoarea lipsita de una din acestea nu este om. El in intregime m-a luat pe mine in intregime, El in intregime s-a unit cu mine in intregime, ca sa-mi daruiasca mie in intregime mantuirea. Caci ceea ce este neluat este nevindecat.

Asadar, Cuvantul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta la mijloc intre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este puterea conducatoare a sufletului si a trupului.

Mintea este partea cea mai curata a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si cand cel superior ingaduie, mintea lui Hristos isi arata propia sa conducere. Cu toate acestea este supusa, urmeaza celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea.

Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul; ea nu locuieste impreuna cu Dumnezeirea, dupa cum rataceste parerea blestemata a ereticilor, zicand ca intr-un vas de 50 de litri nu incap 100 de litri, judecand pe cele imateriale in chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca in El s-a unit o parte a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti?

Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a inaltat si s-a asezat de-a dreapta Tatalui, nu in sensul ca toate ipostasele oamenilor au inviat si s-au asezat de-a dreapta Tatalui, ci in sensul ca firea noastra intreaga este in ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul apostol: “Ne-a sculat impreuna cu El, ne-a asezat impreuna cu El, in Hristos” (Efeseni II, 6.). Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta particulara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi ipostase sunt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sfanta Treime, potrivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita. Prin urmare aceeasi fire se gaseste in fiecare din ipostasele ei. Iar cand spunem dupa fericitii Atanasie (Sf. Atanasie, episcopul Alexandriei, aparatorul dogmei deofiintimei Fiului cu Tatal, a trait intre 295 -373. Despre Sf. Atanasie sa se vada: T. M. Popescu, Sfantul Atanasie Patriarhul Alexandriei, Chisinau, 1927; Pr. Cicerone Iordachescu, Sfantul Atanasie, in “Misionarul”; D. Fecioru, op. cit., nota 2, p. 33-34.) si Chiril (Sf. Chiril, episcopul Alexandriei, mort in 444, a avut acela si rol pentru hristologie pe care l-a avut Sf.Atanasie pentru deofiintimea persoanelor Sfintei Treimi.) ca firea Cuvantului s-a intrupat (Aici este vorba de celebra formula: “o singura fire intrupata a lui Dumnezeu Cuvantul”. Aceasta formula a aparut intr-o marturisire de credinta (MG, XXVIII, col. 25-30), care a circulat sub numele Sfantului Atanasie; de fapt, aceasta maturisire nu apartine lui Atanasie, ci lui Apolinarie al Laodiceii (+ intre 385 - 392). Sf. Chiril al Alexandriei, socotind formula atanasiana, si-o insuseste in multe scrieri justificand-o: Combaterea blasfemiilor lui Nestorie, MG, LXXVI, col. 60, 61 C; Cuvant adresat prea binecredicioaselor imparatese, MG, LXXVI, col 1212 A; Epistola XL, MG, LXXVII, col. 193 A; Epistola XLIV, MG, LXXVI I, col. 224 D; Epistola XLVI, MG, LXXVII, col. 245 A. Acelasi lucru il face si Sf. Ioan Damaschin in lurarea de fata, Cartea III. cap. XI. ) spunem ca Dumnezeirea s-a unit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea Cuvantului a patimit, caci nu a patimit in El Dumnezeirea. Spunem, insa, ca a patimit in Hristos firea omeneasca, fara sa lasam sa se inteleaga toate ipostasele omenesti, ci marturisim ca Hristos a suferit in firea omeneasca. Astfel cand spunem “firea Cuvantului” indicam pe insusi Cuvantul. Iar Cuvantul poseda si comunul fiintei, dar si particularul ipostasei.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: