Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă şi poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulţi care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic şi de sfânta rânduială a Bisericii au sfârşit fie în deznădejde şi renunţare la lupta cea bună, fie în tulburări emoţionale care ne îndepărtează de calea simplă şi cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas şi numai cu mila Domnului.
Noi să acceptăm că suntem păcătoşi, fiecare în parte, cel mai mare păcătos (păcătoasă), fără a pretinde că ne cunoaştem păcatul, ceea ce ştim că aparţine sfinţilor celor ce au învăţat, prin mari nevoinţe, să „nu alunge Duhul Sfânt” şi să „atârne” de mila Domnului clipă de clipă. Credem şi mărturisim că suntem păcătoşi pentru că nu avem Duhul Sfânt în noi în mod simţit şi conştient şi nu facem ce ne spune Domnul că fac cei ce-l iubesc pe El. Dar nu deznădăjduim pentru că şi noi suntem chemaţi la Bucuria Sfântă şi ştim Calea şi învăţăm mereu şi mereu să înaintăm pe ea.
(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 36)
Categoria: Articole
Cautare:
Despre vederea pacatelor si taina pocaintei
Vizualizari: 757
Id: 11575
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.