DESPRE VIRTUTI

63. Ce este virtutea crestina?

Virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Virtutea crestina inseamna deci taria si statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului. Ea trebuie sa cucereasca intreaga fiinta a crestinului si sa-i fie intotdeauna podoaba cea mai aleasa.

64. Care sunt insusirile virtutii crestine?

Virtutea crestina trebuie sa fie:

1) Tare. Taria in implinirea faptelor bune se castiga prin incordarea neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele. Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: “Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Matei 11, 12);

2) Staruinta pe calea binelui sa fie de buna voie, nu de sila, precum spune Sfantul Apostol Pavel: “Caci daca fac aceasta de buna voie, am plata; iar daca o fac fara voie, am numai o slujire incredintata” (I Cor. 9, 17);

3) Staruinta pe calea binelui sa fie si cu stiinta, adica omul sa savarseasca faptele bune nu in necunostinta, ci cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu: “Ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit” (Rom. 12, 2). Aceasta inseamna putinta, dar si datoria crestinului de a se desavarsi in virtute.

4) Virtutea trebuie sa se arate prin fapte, caci nu e de ajuns a cunoaste binele, ci trebuie a-l si face. “Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati” (Rom. 2, 13);

5) Virtutea crestina trebuie sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre aproapele, precum cere porunca dragostei (Matei 22, 37). In Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. In locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele: dreptate, evlavie, fapta buna.

65. Care sunt roadele virtutii?

Evagrie Monahul spune: “Virtutea este hrana sufletului”. Virtutea potoleste pornirile rele ale omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate si rodeste in sufletul lui binele cel dstigator de mantuire. Ea il face pe crestin placut lui Dumnezeu, multumit in viata pamanteasca si feridt in viata viitoare. “Traind in virtute, suntem ai lui Dumnezeu”, spune Sfantul Antonie cel Mare.

66. De ce insa cei virtuosi nu sunt feriti de necazurile pamantesti?

Uneori vedem ca oamenii cu o viata pacatoasa traiesc in indestulare sau chiar in risipa, in desfatare si multumire, pe cand cei virtuosi sunt bantuiti de necazuri si stramtorari.

Trebuie sa stim insa ca multumirea adevarata nu ne-o da numai indestularea pamanteasca, ci si judecata constiintei. Pacatosul, chiar daca traieste in situatiile cele mai bune, este mustrat de constiinta pentru faradelegile savarsite, se teme mereu de pedepse si este nelinistit, cu toate ca altii il cred fericit.

Cel virtuos, dimpotriva, chiar daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa. Necazurile pe care le indura dreptii sunt pentru dovedirea virtutii lor. Dumnezeu trimite adesea celor virtuosi incercari grele, ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli si pentru ca rasplata in ceruri sa le fie cu atat mai mare. Iar rautatile unora fata de altii Dumnezeu le ingaduie, fiindca El nu impiedica libertatea vointei omenesti.

Insusi Mantuitorul a suferit din partea oamenilor, ramanand si in acest chip pilda mareata pentru Ucenicii Sai (Ioan 15, 20). Pilda Mantuitorului este menita sa fie, deci, crestinilor mangaiere in suferintele lor. Apoi trebuie stiut ca rasplata adevarata se da abia in viata viitoare, cand, precum spune Sfantul Apostol Pavel, “Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera” (II Cor. 9, 6). Iar Sfantul Ambrozie spune: “Odihna lor (a nelegiuitilor) este in iad, iar a ta in ceruri; casa lor este in mormant, iar a ta in rai”.

67. Virtutea este una singura?

Dupa nazuinta launtrica spre bine, virtutea este una singura. Intrucat insa trebuintele vietii omenesti si legaturile dintre oameni sunt multe si felurite, este firesc ca si virtutea cea una, care calauzeste trebuintele si legaturile vietii omenesti, sa ia mai multe infatisari si astfel sa vorbim de mai multe virtuti.

68. Cum se impart virtutile?

Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice (religioase) si virtuti morale.

69. Ce sunt virtutile teologice?

Virtutile teologice sunt acelea care prind tarie in sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu, apropiindu-l pe credincios de izvorul vietii religioase, care este Dumnezeu.

Virtutile teologice le sadeste Dumnezeu in suflet impreuna cu harul sfintitor; de aceea ele sunt virtuti suprafiresti sau insuflate. Ele indreapta viata crestinului catre Dumnezeu si-i intaresc pornirea fireasca de a implini fapte bune. Fara ele nimeni nu se poate mantui.

Virtutile teologice sunt: credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 13). Despre ele s-a vorbit mai inainte.

70. Ce sunt virtutile morale?

Virtutile morale sunt acelea care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai. Ele au drept scop moralizarea credinciosului si a raporturilor cu semenii lui, adica intocmirea vietii si a randuielilor dintre oameni dupa legile morale. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si deci pe ele se reazema viata cinstita.

Virtutile morale se pot castiga si prin puterile firesti cu care este inzestrat omul; de aceea ele se mai numesc virtuti firesti sau castigate. Radacina acestor virtuti sta in legea morala fireasca, sadita in firea omului chiar de la creare. Dupa invatatura Bisericii noastre, insa, aceasta fire slabind prin pacatul stramosesc, a adus cu sine si slabirea puterii morale firesti a omului. De aceea, virtutile rasarite din ea sunt firave si slabe si au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune, necesare mantuirii.

71. Care sunt virtutile morale?

Virtutile morale cele mai de seama sunt: intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si barbatia.

72. Ce este intelepciunea crestina?

Intelepciunea crestina este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta astfel in viata, incat sa nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii sai. Ea este virtutea calauzirii cinstite si pricepute a vietii si de aceea in Sfanta Scriptura se vorbeste foarte des despre ea. Mantuitorul spune: “Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii” (Matei 10, 16), ceea ce talmaceste Sfantul Apostol Pavel in cuvintele: “Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt din afara (de Biserica), pretuind vremea. Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia” (Col. 4, 6). Iar Sfantul Antonie cel Mare zice: “Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire”. Asadar, crestinul intelept se fereste de rau, lucreaza dupa adevar si dreptate si se ingrijeste de mantuirea sufletului. Intelepciunea crestina socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de sfintenie cuprinsa in ea. Ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca, intrucat Mantuitorul a zis: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14, 6). Pilda de intelepciune sunt fecioarele din Sfanta Scriptura, care, prevazand ca Mirele poate veni in orice clipa, s-au pregatit din vreme si L-au primit cum se cuvine (Matei 25, 1-13). Din virtutea intelepciunii crestine rasar: prevederea, ascultarea de sfatul bun al altuia si paza buna. Iar impotriva ei se pacatuieste prin: graba la fapte, nebagarea in seama a sfaturilor bune si nestatornicia in lucru.

73. Ce este dreptatea crestina?

Dreptatea crestina este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu constiinta si voie hotarata, toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc. in Sfanta Scriptura gasim cuvantul dreptate in intelesul de sfintenie, adica de traire dupa poruncile lui Dumnezeu. In acest inteles, batranul Simeon este numit “drept si temator de Dumnezeu” (Luca 2, 25), deoarece el se silea sa traiasca Intru totul dupa poruncile lui Dumnezeu. La fel se spune si despre Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, ca era drept (Matei 1, 19).

A trai dupa poruncile lui Dumnezeu inseamna insa implinirea datoriilor nu numai fata de Dumnezeu, ci si fata de semeni. Pentru aceea dreptatea crestina cere sa respectam drepturile fiecaruia, sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire la folosul nostru si sa nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine. Astfel, in viata de obste si in legaturile dintre oameni, dreptatea este pazitoarea drepturilor fiecaruia si prin aceasta ea este temelia bunei randuieli dintre oameni, aducandu-le propasire in toate. Iata cum din virtutea crestina a dreptatii rasare, pentru credinciosi, si ideea de dreptate sociala, care calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se cuvin fiecaruia (Matei 22, 21; Rom. 13, 7). Fara dreptate sociala nu este cu putinta o asezare temeinica a vietuirii omenesti.

74. Ce este cumpatarea crestina?

Cumpatarea crestina este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte, in vorbe si in toata purtarea sa. “Sa umblam cuviincios, ca ziua; nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Rom. 13, 13-14), spune Sfantul Apostol Pavel. Virtutea cumpatarii cere stapanirea poftelor. “Sa va feriti de poftele cele trupesti, care se razboiesc impotriva sufletului” (I Petru 2, 11). Sfantul Apostol Petru mai spune ca pe langa stiinta, omul trebuie sa aiba si cumpatare (II Petru 1, 6).

Cumpatarea nu ingaduie mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra si impiedica crearea de trebuinte prisositoare. Prin aceasta, cumpatarea se arata foarte folositoare atat trupului, cat si sufletului, caci ea pune frau si indemnului la pacat. Calcarea cumpatarii se rasfrange uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli indelungate, chin si chiar moarte. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Lipsa de infranare in mancare consuma si putrezeste trupul omenesc si-l roade cu suferinte, pana ce e distrus printr-o boala indelungata”. Roadele virtutii cumpatarii sunt: blandetea, smerenia, buna cuviinta in vorba si purtare, sanatatea trupeasca si sufleteasca.

75. Ce este barbatia crestina?

Barbatia sau curajul este insusirea sufleteasca a crestinului de a-si implini cu statornicie indatoririle sale si a infrunta cu hotarare toate greutatile si primejdiile vietii. Ea se arata deci ca tarie sufleteasca de a implini cuvantul Sfintei Evanghelii in viata, caci taria sufleteasca este necesara atat pentru infruntarea suferintelor trupesti, cat si celor morale. Lupta impotriva ispitelor se duce cu puterea barbatiei crestine. Sfantul Apostol Pavel spune: “Fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului” (Efes. 6, 10-11).

76. Gasim in Sfanta Scriptura pilde pentru barbatia crestina?

Da. Astfel, pilda de tarie da crestinului dreptul Iov, care a suferit fara murmur si a strigat: “Oare omul nu este pe pamant ca intr-o slujba ostaseasca?” (Iov 7, 1). Dar cea mai mare pilda de tarie ne-a dat-o Mantuitorul, Care a biruit toate suferintele si ispitele. Pilda Lui au urmat-o toti sfintii si martirii si trebuie sa o urmeze orice crestin. Roadele virtutii barbatiei sunt: rabdarea si statornicia. Impotriva barbatiei se pacatuieste prin:

1) Sfiala, care face pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii;

2) Lasitate, care-l face sa fuga de greutatile vietii;

3) Indrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se duca la ea, impotriva judecatii mintii sanatoase.

Din cele spuse despre virtutile morale, intelegem deci ca ele sunt o lucrare vazuta a iubirii fata de Dumnezeu. Impodobindu-se cu ele, crestinul va folosi si in viata pamanteasca, si in cea viitoare, caci “sufletele oamenilor primesc pentru virtute rasplata, iar pentru greseli, pedepse”, zice Sfantul Antonie cel Mare.

Dar, dupa cum crestinul are datoria sa se impodobeasca cu frumusetea vietii crestine si sa faca fapte bune, tot asa are si datoria sa se fereasca de fapte rele, de pacat, caci: “Cine stie sa faca ce e bine, si nu face, pacat are” (Iacov 4, 17).,

Categoria: Invatatura de credinta crestina ortodoxa

Cautare:

DESPRE VIRTUTI

Vizualizari: 2387

Id: 494

Imagine:

Share: