www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dialoguri la Athos (25) - Care este lupta (nevointa) interioara a unui monah?

Dialoguri la Athos (25) - Care este lupta (nevointa) interioara a unui monah?

O zicală ce are legătură cu tema noastră menţionează: „Mintea vede şi mintea aude”. Aceasta înseamnă că mintea este centrul gândirii, al hotărârii şi al lucrării omului. Scopul monahului este această minte despre care vorbim. Adică s-o controleze, să o supună şi să o direcţioneze la ținerea voii dumnezeieşti. În acest fel vor fi controlate nu numai acţiunile exterioare, ci va fi supus şi „tot gândul spre ascultarea lui Hristos” (2 Corinteni 10, 5).

Monahul, având drept lucru de căpătâi cuvântul: „Cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care pentru noi a murit şi a înviat, Hristos” (vezi 2 Corinteni 5, 15), se îngrijeşte să se despartă de înţelesurile şi lucrurile lumii celei deşarte. Iar dacă după trup se va găsi pe pământ, cu gândirea, voinţa şi lucrarea se va afla în cer, acolo unde este şi centrul iubirii sale.

Aceasta este realizarea monahului. Şi după ce devine el însuşi părtaş al învierii şi al vieţii veşnice, se străduieşte, după măsura capacităţii sale, să arate oamenilor calea adevăratei pocăinţe şi modul mântuirii.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 54-55)

Dialoguri la Athos (1) - De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?

Dialoguri la Athos (2) - Cum trăia omul în Rai?

Dialoguri la Athos (3) - Care a fost cauza căderii omului?

Dialoguri la Athos (4) - De ce s-a dat prima poruncă protopărinţilor?

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut căderea lui Adam, nu a împiedicat-o?

Dialoguri la Athos (6) - Ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările lui?

Dialoguri la Athos (7) - Care sunt însuşirile specifice şi puterile sufletului omenesc?

Dialoguri la Athos (8) - Ce este vederea duhovnicească a lui Dumnezeu?

Dialoguri la Athos (9) - Cine este diavolul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (10) - Ce este dreptatea dumnezeiască şi cum se aplică aceasta?

Dialoguri la Athos (11) - Ce este Pronia dumnezeiască şi cum „se manifestă” în viaţa noastră?

Dialoguri la Athos (12) - Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele?

Dialoguri la Athos (13) - Ce sunt plăcerile? Care sunt nevinovate şi care vinovate?

Dialoguri la Athos (14) - Ce este binele şi răul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (15) - Cum se face că Domnul într-un loc zice: „Nu judecaţi”, iar în altul: „Judecaţi judecată dreaptă”(Ioan 7, 24)?

Dialoguri la Athos (16) - Cum poate fi vindecată firea bolnavă care cade cu uşurinţă în osândire?

Dialoguri la Athos (17) - Ce este nesimţirea potrivit Părinţilor Bisericii?

Dialoguri la Athos (18) - Cât de mult vatămă mânia şi care sunt cauzele care o provoacă?

Dialoguri la Athos (19) - Ce este calomnia (clevetirea) şi de ce trebuie să o suportăm?

Dialoguri la Athos (20) - Ce este monahul şi cum poate să înţeleagă cineva dacă i se potriveşte viaţa monahală?

Dialoguri la Athos (21) - Care este adevăratul ucenic ascultător?

Dialoguri la Athos (22) - Ce este lepădarea?

Dialoguri la Athos (23) - Ce sunt gândurile, care este cauza ce le provoacă, cum îl influenţează pe om şi cum se luptă împotriva lor?

Dialoguri la Athos (24) - Ce este războiul nevăzut?

Categoria: Articole

Cautare:

Dialoguri la Athos (25) - Care este lupta (nevointa) interioara a unui monah?

Vizualizari: 783

Id: 7351

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.