Dialoguri la Athos (29) - Ce este paternitatea duhovniceasca?

Părintele duhovnicesc este antitipul (copie întocmai cu originalul, asemenea cu originalul) veşnicului şi marelui Dumnezeu şi al Mântuitorului nostru al tuturor, Iisus Hristos. El este strălucirea însuşirii părinteşti a Aceluia. El este gata prin jertfire de sine să poarte de grijă, să mântuiască, să tămăduiască şi să readucă în ţarc oaia care s-a rătăcit, oaia cea „pierdută”.

Paternitatea duhovnicească este prelungire a prezenţei Domnului nostru pe pământ şi împreună cu Iisus adevereşte că nu va trece cu vederea moartea păcătosului. Paternitatea duhovnicească arată fără înconjur că propria ei „mâncare şi băutură”, datorie, sens şi ţintă este întoarcerea şi mântuirea fiecărui om care a căzut în păcat. Paternitatea duhovnicească, fără să „caute ale sale”, se află neîncetat pe altarul jertfirii de sine cu singura preocupare şi grijă „ca să nu piară nici unul dintre cei (socotiţi mici” (vezi Matei 18, 14) şi de aceea se face „tuturor toate, ca pe toţi (cei ce se primejduiesc) să îi mântuiască” (vezi 1 Corinteni 9, 22).

Pentru reuşita acestui scop înalt, pe părintele duhovnicesc trebuie să-l definească dragostea dezinteresată, blândeţea, îngăduinţa şi libertatea faţă de tot ce aparţine acestei lumi, astfel încât cu fapta de acum să-i provoace pe fiii săi duhovniceşti spre tăgăduirea de sine.

El se va împodobi pe sine cu înţelepciunea cuvenită, încât să nu audă niciodată de la cei ce vor cugeta potrivnic acel: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi” (Luca 4, 23). Totuşi, problema propriei lui libertăţi este considerată necesară pentru reuşita scopului slujirii sale.

Părintele duhovnicesc va fi „cel ce leagă pe cel tare şi-i jefuieşte lucrurile” (vezi Matei 12, 29). Trebuie să spună cu îndrăzneală împreună cu Pavel: „Nu ne sunt necunoscute gândurile şi vicleniile lui satana” (vezi 2 Corinteni 2, 11), astfel încât să poată tămădui orice rană, sau înşelare, sau nedumerire, sau împrejurare.

Atotputernicul har al Preasfântului Duh, care-l însoţeşte pe adevăratul părinte duhovnicesc, îi permite să fie încredinţat de faptul că „poate totul” (Filipeni 4, 13) cu ajutorul lui (al harului). Adevăratul pastor se nevoieşte în chip neobosit, astfel încât să nu se piardă nici unul dintre păstoriţii lui Hristos. El are cunoştinţa cuvintelor din Sfânta Scriptură: „Cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui ca gura Mea se va chema” (vezi Iacov 5, 20), şi: „Cel ce va deosebi lucrul de preţ de cel fără de preţ, acela îşi va acoperi mulţime de păcate” (vezi Ieremia 15, 19).

Cel mai bogat dar pe care atotdragostea lui Iisus îl dăruieşte prin mijlocirea harului este cel al deosebirii nu doar a duhurilor, ci şi a lucrurilor. Cu cea mai ascuţită claritate el „toate le judecă (şi le deosebeşte), pe el însă nu-l judecă nimeni” (1 Corinteni 2, 15). În special în epoca noastră, care este caracterizată de confuzie, discernământul este mijlocul necesar şi măsura echilibrului. Acesta trage în sus, restaurează şi reface personalitatea omenească, pe care harababura dezorientării o zdrobeşte în chip necruţător.

Aşa cum am menţionat, cei doi ochi luminaţi de Dumnezeu, care îl vor conduce fără de greşeală şi cu izbândă pe părintele duhovnicesc, sunt împreuna-pătimirea şi deosebirea (discernământul), fără care parcursul va fi neluminat şi primejdios. De câte ori nu ne-am minunat de adevăraţii eroi, sau mai degrabă mântuitori duhovnici, în care lumina darului deosebirii a împodobit cu putere întreaga lor întoarcere la Dumnezeu şi în general întreaga lor viaţă!

De exemplu, aceeaşi încălcare de lege, dacă este săvârşită de mai mulţi, se vede în mod diferit privită în lumina darului deosebirii. Tocmai aceasta este „sarea” care le sărează şi le conservă pe cele stricăcioase.

De multe ori se întâmplă ca părinţii duhovniceşti să fie întrebaţi despre teme sau probleme grele duhovniceşti şi să răspundă fiecăruia în mod diferit. Aceasta se face potrivit cu persoana, cu tema, chiar şi cu împrejurarea, cu timpul şi cu locul. Acelaşi răspuns - fie ca poruncă, fie ca recomandare – nu i se potriveşte altei persoane, din pricina deosebirii caracterului, a lucrului şi a împrejurării. Prin urmare, niciodată nu se dă o rezolvare sau o decizie dacă nu s-a cercetat întocmai cum stau lucrurile.

De exemplu, patru oameni au mâncat înainte (de ceasul rânduit, sau fără măsură. Primul a mâncat pentru că era foarte înfometat, altul pentru că a ascultat de un sfat medical şi urma un tratament, altul pentru că i-a plăcut mâncarea şi a fost biruit de poftă, iar altul pentru că îi place să risipească după bunul său plac. Acum, cum vom face aceeaşi judecată valabilă pentru toţi aceştia?

Aşadar, să ne unim toţi în rugăciune către Arhipăstorul şi Mântuitorul nostru, ca să dăruiască Bisericii părinţi duhovniceşti adevăraţi, lucru care va oferi societăţii noastre echilibrul şi învierea.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 60-63)

Dialoguri la Athos (1) - De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?

Dialoguri la Athos (2) - Cum trăia omul în Rai?

Dialoguri la Athos (3) - Care a fost cauza căderii omului?

Dialoguri la Athos (4) - De ce s-a dat prima poruncă protopărinţilor?

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut căderea lui Adam, nu a împiedicat-o?

Dialoguri la Athos (6) - Ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările lui?

Dialoguri la Athos (7) - Care sunt însuşirile specifice şi puterile sufletului omenesc?

Dialoguri la Athos (8) - Ce este vederea duhovnicească a lui Dumnezeu?

Dialoguri la Athos (9) - Cine este diavolul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (10) - Ce este dreptatea dumnezeiască şi cum se aplică aceasta?

Dialoguri la Athos (11) - Ce este Pronia dumnezeiască şi cum „se manifestă” în viaţa noastră?

Dialoguri la Athos (12) - Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele?

Dialoguri la Athos (13) - Ce sunt plăcerile? Care sunt nevinovate şi care vinovate?

Dialoguri la Athos (14) - Ce este binele şi răul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (15) - Cum se face că Domnul într-un loc zice: „Nu judecaţi”, iar în altul: „Judecaţi judecată dreaptă”(Ioan 7, 24)?

Dialoguri la Athos (16) - Cum poate fi vindecată firea bolnavă care cade cu uşurinţă în osândire?

Dialoguri la Athos (17) - Ce este nesimţirea potrivit Părinţilor Bisericii?

Dialoguri la Athos (18) - Cât de mult vatămă mânia şi care sunt cauzele care o provoacă?

Dialoguri la Athos (19) - Ce este calomnia (clevetirea) şi de ce trebuie să o suportăm?

Dialoguri la Athos (20) - Ce este monahul şi cum poate să înţeleagă cineva dacă i se potriveşte viaţa monahală?

Dialoguri la Athos (21) - Care este adevăratul ucenic ascultător?

Dialoguri la Athos (22) - Ce este lepădarea?

Dialoguri la Athos (23) - Ce sunt gândurile, care este cauza ce le provoacă, cum îl influenţează pe om şi cum se luptă împotriva lor?

Dialoguri la Athos (24) - Ce este războiul nevăzut?

Dialoguri la Athos (25) - Care este lupta (nevoinţa) interioară a unui monah?

Dialoguri la Athos (26) - Care este deosebirea dintre lupta cu care se confruntă monahii şi cea a oamenilor care trăiesc în lume?

Dialoguri la Athos (27) - Ce înseamnă curăţia „inimii” şi cum se dobândeşte aceasta?

Dialoguri la Athos (28) - Ce sunt ispitele (încercările) şi care este scopul lor?

Categoria: Articole

Cautare: