Din cate parti este ispitit crestinul?

După mărturia Sfântului Meletie Mărturisitorul, creştinul este ispitit de diavolul din opt părţi, şi anume:

De sus ne ispitim când ne silim la nevoinţe şi virtuţi peste puterile noastre proprii. Adică post până la epuizare, osteneală peste măsura trupului, priveghere de toată noaptea şi alte fapte bune, la care abia ajung cei desăvârşiţi.

De jos ne ispitim de diavoli prin moleşeală şi lenevire la lucrarea faptelor bune, slăbindu-ne astfel voinţa, raţiunea, mustrarea conştiinţei, bărbăţia şi stăruinţa în lupta cea duhovnicească.

Din stânga ne ispitesc diavolii prin patimi trupeşti de tot felul, prin beţie, lăcomie, zgârcenie, mânie, ură, răzbunare şi tot felul de răutăţi trupeşti şi sufleteşti. Se numesc aşa pentru că vin direct de la diavolul şi fiecare îşi dă uşor seama de cursele celui viclean.

Din partea dreaptă ne ispitesc diavolii prin patimi sufleteşti şi raţionale subţiri, greu de desluşit şi foarte greu de cunoscut şi biruit, cum sunt: mândria, trufia, părerea de sine, slava deşartă, osândirea altora, răzvrătirea minţii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, încrederea prea mare în mila lui Dumnezeu, cugetarea înaltă, hula, îndoiala, necredinţa, visurile, vedeniile, vrăjitoria şi altele. Aceste patimi având la temelie mândria din care a căzut Lucifer în adânc sunt foarte cu anevoie de cunoscut şi tămăduit.

Din faţă ne ispitesc şi ne tulbură diavolii cu nălucirea celor viitoare, adică ne aruncă în griji, în bănuieli asupra altora şi în osteneli trupeşti peste puteri pentru „ziua de mâine”, ca şi cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grijă în toată viaţa. Cei ispitiţi de aceste gânduri adună averi pentru bătrâneţe, se ostenesc numai pentru viaţa aceasta, se tem că nu vor avea ce mânca şi ce bea, îşi avortează copiii, spunând că nu vor avea cu ce-i hrăni, se ceartă pentru averi, sunt foarte zgârciţi şi iubitori de bani, nu fac milostenie şi sunt egoişti.

Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale păcatelor şi patimilor care ne-au stăpânit în tinereţe, îndemânându-ne să le facem din nou. Că ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am păcătuit, de locul în care am greşit, de pricinile păcatelor care ne-au stăpânit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certaţi, de cuvintele cu care ne-au supărat, ca să începem din nou a-i urî; ne aduc aminte de păcatele trupeşti pe care le-am făcut, de feţele care ne-au smintit, de beţii şi alte răutăţi din trecut, îmboldindu-ne voinţa să cădem în aceleaşi păcate de care cu greu ne-am izbăvit.

Dinlăuntru, adică din inimă, ne ispitesc vrăjmaşii cei nevăzuţi cu toate patimile care stăpânesc inima, precum: mânia, răutatea, pofta, răzbunarea, împietrirea, zavistia, mândria şi celelalte, cum spune Domnul: Iar ce iese din gură, iese din inimă, şi acestea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele... (Matei 15, 18-19). Şi în alt loc zice: Că din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12, 34). De aceea şi proorocul David se ruga, zicând: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele (Ps. 50, 11).

Din afară ne ispitesc şi ne biruiesc diavolii prin cele cinci simţiri, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire şi prin limbă. Despre ispitele ce intră în inimă prin simţuri auzim pe proorocul Isaia, zicând: Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre. Despre ochi zice Mântuitorul: Cela ce caută spre femeie spre a o pofti pe ea, iată a preacurvit cu dânsa întru inima sa (Matei 5, 28). Iar despre limbă auzim pe Apostolul Iacob, zicând: De nu greşeşte cineva în cuvânt acesta este bărbat desăvârşit, puternic a-şi înfrâna şi tot trupul (Iacob 3, 2).

Iată, dar, că din toate părţile aruncă satana săgeţile ispitelor asupra noastră, căutând să ne rănească prin păcate şi să ne tragă în pierzare. Noi, însă, suntem datori să ne mărturisim toate cugetele cele rele la duhovnic şi să alungăm de la noi ispitele diavolului cu rugăciunea, cu postul, cu smerenia, cu păzirea minţii şi cu citirea cărţilor sfinte. Iar dacă, totuşi, săgeţile ispitelor nu se depărtează de la noi este semn că rădăcinile patimilor sunt vii în mintea şi în inima noastră. Este semn că încă nu ne-am spovedit curat gândurile şi a odrăslit păcatul în noi. În acest caz este nevoie de mai fierbinte rugăciune, cu lacrimi şi post, până nu pune păcatul stăpânire pe noi (După Războiul nevăzut, de Sfântul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82).

(Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Ediția a II-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 123-126)

Categoria: Articole

Cautare: