Din pildele Sfantului Cosma Etolianul

Din pildele Sfantului Cosma Etolianul - 3. Sfintenia preotiei

Un om s-a mărturisit vreme de doisprezece ani la un duhovnic. Şi mergând iarăşi să se mărturisească, l-a găsit desfrânându-se cu o femeie. Atunci a spus: „Vai mie! Am atâţia ani de când mă mărturisesc şi acum am să mă osândesc. Toate cele pe care mi le-a iertat sunt neiertate”. Spunând acestea, îndată a plecat.

Pe drum i s-a făcut sete. A mers mai departe şi a găsit un izvor cu apă atât de limpede, încât a spus: „Dacă aici apa este atât de limpede, cu atât mai mult va fi în locul de unde izvorăşte”. S-a aplecat şi a băut. A mers la locui de unde izvora apa şi a văzut că ieşea din gura unui câine. A suspinat şi a spus: „Vai mie! M-am spurcat”. Atunci un Înger al Domnului i-a spus:

– De ce atunci când ai băut nu te-ai întinat, iar acum când ai văzut că iese din gura câinelui te-ai scârbit? Nu este oare a lui Dumnezeu, Care a făcut cerul, pământul şi toate? Chiar dacă este necurat câinele, nu te mâhni, apa nu este a lui. La fel şi cu duhovnicul care te-a mărturisit, iertarea pe care ai primit-o de la el nu este a lui, ci a Preasfântului Duh. Fiindcă are harul preoţiei este mai presus decât împăraţii şi Îngerii. Însă dacă s-a desfrânat, ce-ţi pasă ţie? El este precum gura câinelui. Nu te mâhni! Cele pe care ţi le-a iertat sunt toate iertate. Du-te şi pune-i metanie şi roagă-1 să te ierte, iar pe el Dumnezeu îl va cerceta.

Şi îngerul s-a făcut nevăzut.

Omul s-a întors la duhovnic, i-a povestit toate şi i-a pus metanie, aşa cum îi spusese îngerul. Auzind povestirea, duhovnicul a plâns, s-a pocăit şi s-a mântuit. Trebuie să ne osândim pe noi înşine şi ne vom mântui.

(Constantin V. Triandafillu, Sfântul Cosma Etolianul – Viaţa şi învăţăturile, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 180-181)

Categoria: Articole

Cautare: