Fiica unuia dintre singlitici [senatori] era bolnavă, şi la mădulare era slăbănogită, dar bine-credincioasă şi cinstind cele creştineşti. Iar cumnatul dinspre soră al Sfântului se turba şi se nebunea cumplit asupra sfintelor icoane ale lui Hristos. Dar, ajutând Fericitul, o a izbăvit pe ea de boala cea cumplită cu rugăciunea şi cu semnul crucii; iar pe el, de vreme ce, învăţându-l, nu era cu putinţă a-l pleca ca să se depărteze de cumplita nebunie, s-a pornit spre pedeapsă; şi, trecând cu vederea legăturile de neam şi uitând, pentru buna-credinţă, de sângele său, a orbit prin rugăciune ochii acestuia. Vedem dar cum râvna cinstirii de Dumnezeu se laudă şi [întru biruinţa] asupra firii, iar dorul cel adevărat către Dumnezeu e mai puternic şi decât nevoia cea către rudenie: că pe aceea, deşi după neam nu-i era apropiată, pentru că cinstea pe Dumnezeul Creştinilor, o a izbăvit de pătimiri, iar pe acela, măcar că îi era cumnat, pentru că se lupta cu dumnezeieştile icoane, l-a lipsit de vedere, şi, ca să aibă pedeapsa ochilor nevăzuţi, pe cei văzuţi cu bună-dreptate i-a judecat. (Trad. neogr. dă o interesantă parafrază: „...iar cu pedeapsa orbirii i-a arătat lui cât de drept pot vedea ochii sufletului”.)
(Everghetinosul, vol. I-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 85)
Categoria: Articole
Cautare:
Din viata Sfantului Ioanichie cel Mare
Vizualizari: 734
Id: 17045
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|