Doar că trecerea de la deznădejdea în care ne aruncă păcatul la Bucuria cea Mare adusă de Fiul lui Dumnezeu făcut Om se face prin moarte: moartea păcatului şi a plăcerii în care ne înglodează. Şi mulţi se tem de această moarte şi nu cred că sufletul care se uneşte cu harul prin lepădarea de păcat, în felul în care ne învaţă şi ne ajută Dumnezeu în Biserica Lui, trăieşte o adevărată înviere.
Domnul a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor şi, iată, este! Vine cu noi pretutindeni, ne aşteaptă oricât de mult am ocoli şi rătăci, ne susţine şi ne luminează chiar şi în nebuniile pe care le socotim în alergarea după plăceri şi fericiri străine ca să ne fie aproape la ceas de durere, când toţi şi toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră. Să fie aproape ca, de vom voi, să ne spele, să ne panseze rănile, să ne vindece şi să ne dea veşmântul bucuriei Sale!
Domnul aude orice suspin şi vine degrabă la oricine Îl cheamă. Cei ce nu-I văd încă prezenţa şi nu-I simt încă mângâierea, sunt cei ce nu se îndură să-şi vină în sine şi să se întoarcă în casa Tatălui şi se supără pe Dumnezeu că nu-l convinge pe stăpânul porcilor din parabolă să le astâmpere foamea de bucurie cu acele amărâte de roşcove.
Dar rugăciunea permanentă, gândul permanent la Dumnezeu, face ca harul Lui să coboare în cotidianul nostru şi să transforme toate cu prezenţa Lui! Şi când nu o vom simţi, vom şti că El e acolo, aşa cum soarele e acolo, dincolo de nori, când e vremea rea! Atunci vom purta tristeţea sau durerea ca pe o chemare la şi mai intensă rugăciune.
(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 38-39)
Categoria: Articole
Cautare:
Dincolo de deznadejde e o Bucurie Mare!
Vizualizari: 726
Id: 12718
Imagine:
Share:
Cei ce aveti concubine si convietuiti cu ele, dezrabarati-va de deprinderea cea rea
Spiritul uman capata dorinta de cercetare a infinitului in toate manifestarile sale
Setea umanitatii nu poate fi pe deplin satisfacuta de ceva sau cineva anume in afara lui Dumnezeu
Credinta in viata
Ce diferenta exista intre mandria exterioara si cea launtrica?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.