Dincolo, oricat am jindui, nu mai putem face nimic niciodata

Dincolo - oricît am jindui (e sensul parabolei dreptului Lazăr şi al bogatului nemilostiv) - nu mai putem face nimic niciodată (nevermore zice Poe): verbul a face piere, e ca şi cum nici n-ar fi fost vreodată. Rămîne însă, în toată groaznica lui plinătate şi semnificaţie, verbul a fi - el şi nimic altceva. Atunci să te văd, omule! Atunci cînd ai rămas doar cu fiinţa ta orice devenire fiind exclusă, tel qu'en toi même l'éternité te change... (în așa fel încât, în tine însuți, eternitatea te schimbă). Fără prieteni, fără televizor, fără zgomotul vecinilor... Atunci se va vedea şi ce ţi-ai clădit, pe care ţi le-ai ales: oile sau caprele. Cam sentenţios, dar împrejurărilor excepţionale ce mi-au dat prilejul de a cunoaşte plinătatea verbului a fi le datorez această înţelegere şi poate şi dreptul de a spune sentenţios ce ştiu. Dacă aici, în celula de închisoare în care te nimereşti singur, timpul e atît de greu de îndurat, dacă aici a fi se poate suprapune chinului, cu atît mai înfiorătoare trebuie să ne pară fiinţarea veşnică, absolut pură, dezbărată de orice îndulcire şi devenind - prin simplul fapt al existenţei ei — din ce în ce mai apăsătoare. (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 357)

Categoria: Articole

Cautare: