Îmi aduc aminte de o doamnă pe care o stimam foarte mult, fiindcă mă ajutase de multe ori atunci când veneau la mine oameni cu probleme mari; era o femeie deosebită, foarte evlavioasă şi jertfitoare. Odată, nu ştiam cum să-l ajut pe un tânăr care avea probleme cu drogurile; doamna respectivă s-a oferit să-l ia la ea acasă pentru şase luni, până ce a depăşit starea critică şi a putut să se integreze din nou în societate. Slavă Domnului, până acum totul a mers foarte bine cu acel tânăr. Este căsătorit şi are trei copii. Aveam, aşadar, mare respect şi admiraţie pentru această doamnă. Într-o zi, a venit la mine şi mi-a spus: ‒ Nu ştiu ce se întâmplă, dar mă rog şi sufletul nu-mi este împăcat. Îmi cercetez cugetul şi nu văd unde am greşit. Spuneţi-mi ce să fac. Nu ştiam ce să-i răspund; eu aveam numai admiraţie pentru dânsa. În acel moment Dumnezeu m-a ajutat, dându-mi un cuvânt pentru ea. I-am zis: ‒ Nu ajunge să ne cercetăm pe noi înşine, bizuindu-ne doar pe propria noastră judecată, şi să nu descoperim în noi nici o vină. Trebuie să ne cercetăm starea în lumina poruncilor lui Hristos, ca să vedem cum vrea El să fim cu adevărat. Aşa că strigaţi către El: „Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!”. Rugaţi-vă astfel şi Domnul vă va descoperi unde v-aţi poticnit. ‒ Bine, a încuviinţat ea. Peste trei zile a venit din nou şi mi-a spus: ‒ Acum ştiu. Dumnezeu mi-a arătat unde am greşit, şi mi-a mărturisit care era greşeala. Bineînţeles că citisem versetul respectiv în psalmi (Psalmi 18, 13), dar nu-l folosisem niciodată, nici măcar nu mă gândisem vreodată la el. Dar Dumnezeu mi l-a descoperit tocmai în clipa aceea, ca să-l pot spune doamnei respective. (Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 345-346)
Categoria: Articole
Cautare:
„Doamne, de cele ascunse ale mele curateste-ma!” ‒ o rugaciune deosebit de puternica
Vizualizari: 732
Id: 3869
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.