Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”. Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererii sale, va dobândi şi o pace lăuntrică pe care nu i-o poate da lumea, acea pace făgăduită de Iisus Hristos Mântuitorul, când a spus: „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Şi simţim atunci o siguranţă, aceea că nu suntem singuri pe lume, numai oamenii, cu noi este Dumnezeul părinţilor noştri, care ne ocroteşte şi ne apară în viaţa noastră pământească. Se întâmplă uneori că Dumnezeu nu împlineşte numaidecât şi îndată rugăciunile noastre. Cum Sfânta Monica, mama Sfântului Augustin, s-a rugat vreme de 18 ani lui Dumnezeu să-l întoarcă pe fiul său, Augustin, la Dumnezeu. Stăruinţa în rugăciune i-a plăcut lui Dumnezeu și El i-a împlinit-o cu adevărat, întorcând pe fiul său la credinţă, dar nu oarecum, ci înzestrat cu frumuseţile harului care împodobeau sfânta lui viaţă. Iar pentru că nu ştim dacă toate rugăciunile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea noastră cu aceste cuvinte: „Doamne Care ştii toate, ajută-mă ca rugăciunea pe care o fac înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă! Doamne, facă-se voia Ta în viaţa mea!”. (Ne vorbeşte Părintele Sofian Boghiu, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 41)
Categoria: Articole
Cautare:
„Doamne, implinește rugaciunea mea dupa voia Ta!”
Vizualizari: 713
Id: 3946
Imagine:
Share:
Ce nu trebuie sa-i lipseasca unui duhovnic?
Duhovnicul are datoria de a sluji adevarul, oricat de „incomod” ar parea acesta ucenicilor
De ce Dumnezeu nu vindeca toate bolile intr-o clipa?
Conlucrarea dintre preot și psiholog
Cine se roaga lui Dumnezeu de dimineața e mai fericit și mai liniștit tot restul zilei
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.