Un frate, locuind într-o mănăstire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cădea în desfrânare şi petrecea silindu-se pe sine a nu părăsi călugăria. Ci, făcându-şi mica lui pravilă, ruga pe Dumnezeu cu suspin, zicând: „Doamne, ori voiesc, ori nu voiesc, mântuieşte-mă. Că eu, ca o tină, spurcăciunea păcatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu şi întru tot puternic, poţi a mă opri. Căci, dacă pe cel drept vei milui, nu este lucru mare și, dacă pe cel curat vei mântui, nu-i nici o minune, că aceștia vrednici sunt a dobândi a Ta bunătate. Ci, spre mine, Stăpâne, revarsă milele Tale și întru aceasta arată-ne neasemuita Ta iubire de oameni, că Ție s-a încredințat săracul, cel lipsit de toate bunătățile.
Deci, acestea și altele asemenea acestora, în toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se întampla lui a cădea, ori de nu. Deci, odată, căzând în obișnuitul păcat, noaptea, s-a sculat îndată și a început canonul. Iară diavolul, uimindu-se de nădejdea și de nerușinarea lui cea către Dumnezeu, în vederea ochilor arătându-se, stând lângă dânsul, îi zicea: „Ticălosule, cum nu te rușinezi a sta înaintea lui Dumnezeu, și a chema numele Lui, ci nerușinându-te, îndrăznești până și a cânta?”
Răspuns-a fratele: „Limba aceasta fierărie este: un ciocan dai, și altul iei. Deci voi răbda până la moarte, cu tine luptându-mă, și așa voi ajunge în ziua cea de pe urmă. Deci iată cu jurământ, te pecetluiesc, și îndrăznind întru nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, zic: Mă jur pe Cel ce a venit a chema pe păcătoși la pocăință și a-i mântui, nu voi înceta luptându-mă, rugându-mă lui Dumnezeu, până când și tu nu vei înceta a te război cu mine. Și să vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu?”
Acestea auzindu-le, diavolul a zis către dânsul: „Cu adevărat de aici înainte nu mă voi mai lupta cu tine, ca nu, prin răbdarea ta, să-ți agonisesc ție, cununa.” Deci, de atunci, s-a dus de la dânsul luptătorul. Iară fratele, întru umilință ședea plângându-și de-a pururea ale sale păcate. Deci, îi zicea lui gândul: „Bine plângi.” Iară el zicea împotriva gândului: Anatema binelui acestuia! Că nu voiește Dumnezeu să-și piardă cineva sufletul întru faptele necinstirii, ca apoi să șadă a-l plânge pe dânsul. Ci ori îl mântuieste, ori nu.”
Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 289-290)
Categoria: Articole
Cautare:
Doamne, ori voiesc, ori nu voiesc, mantuieste-ma
Vizualizari: 775
Id: 11942
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.