„Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu” (Iacov I, 6 - 7); numai credinţa îi dă atât cât vrea. „Numai credinţă să ai, spune Sfântul Ambrozie, numai să crezi!”. Cine crede puţin, puțin primeşte; cine crede mult, mult primeşte.
Dacă cineva crede că înaintea lui este voia lui Dumnezeu, va fi; dacă nu crede, nu va fi. Dacă cineva, în rugăciunea sa fierbinte, crede că Dumnezeu îi ascultă rugăciunile, Dumnezeu i le va asculta; dacă nu crede, nu i le va asculta. Dacă cineva crede că ceea ce cere primeşte, va primi; dacă nu crede, nu va primi. Numai credinţă să aibă, numai să creadă.
Aşadar, să aleagă fiecare şi să ia de la Domnul ceea ce vrea. Vrei viaţă lungă? Lungimea zilelor este în mâna dreaptă a Domnului. Vrei să fii slăvit, bogat? Slava şi bogăţia sunt în mâna stângă a Domnului. Vrei să ai putere şi stăpânire? Dreapta Lui face puterea, dreapta Domnului te va înălţa.
Însă toate acestea sunt trecătoare şi ar fi mai bine să le cauţi pe cele veşnice. Ce anume? Mântuirea. Trăieşti în lume ca o corabie pe mare şi te scufunzi ca Petru; de aceea, strigă împreună cu el: „Doamne, scapă-mă!”. Şi Domnul îţi va da mâna Sa, aşa cum i-a dat-o lui Petru.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Bunavestire, p. 177)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Doamne, scapa-ma din valurile vietii!
Vizualizari: 838
Id: 5362
Imagine:
Share:
Cum se ruga Sfantul Iov de la Poceaev pentru lumea intreaga
In mancare si bautura, sa fii asemenea pasarii
Cu ce gresesc, daca imi place sa ma laud?
Smerenia ne sterge pacatul, mandria strica si dreptatea
Functia si pozitia sociala sunt trecatoare, omenia are valoare vesnica
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.