Doar necainta ne face nevrednici de iertare

Sfântul Tihon [de Zadonsk] ne încredinţează că vrăjmaşul când ne apleacă spre păcat, ne insuflă: nu te teme, Dumnezeu este milostiv; iar când izbuteşte să ne ducă la păcat, ne tulbură şi ne zăpăceşte sufletul cu frică, insuflându-ne: nu există mântuire pentru tine.

Domnul îşi întoarce faţa Sa de la păcătoşi atunci când ei păcătuiesc şi rămân în păcat, negândind să se îndrepte. Iar când se întorc la El cu căinţă şi cu dorinţa şi făgăduinţa de a se îndrepta şi se apucă de acest lucru, atunci Domnul îi lasă pe toţi drepţii şi se îndreaptă către păcătoşii care se întorc la El şi îi miluieşte.

Căderea rareori are loc dintr-o dată. De obicei, ea începe cu gânduri, cu consimţiri uşoare şi încetineală în gândire... apoi mai mult şi mai mult... până la dorirea păcatului... după care căderea în păcat nu mai întârzie.

Păcatele pot fi îndreptate prin faptele bune, opuse lor, sau prin căinţa corespunzătoare.

Păcatele voastre sunt mari, foarte mari. Dar nu există păcat care să biruie milostivirea lui Dumnezeu. Iertarea păcatelor se dă nu pentru meritele noastre, ci din mila Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care întotdeauna este gata să ierte îndată ce omul se întoarce la El cu căinţă.

Şi ne fac nevrednici de iertare nu mărimea şi mulţimea păcatelor, ci numai necăinţa.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 238-239)

Categoria: Articole

Cautare: