www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dobandirea Sfantului Duh

Dobandirea Sfantului Duh

Pentru ca omul să poată primi, deci, Sfântul Duh, să devină preot, împărat şi profet, să cunoască tainele lui Dumnezeu şi să-L simtă pe Dumnezeu, trebuie să devină mădular al Trupului lui Hristos, al Bisericii. Iisus Hristos este singurul, adevăratul, desăvârşitul Preot, Împărat şi Profet. Ceea ce trebuiau să facă Adam şi Eva - dar nu au reuşit din cauza păcatului şi a egoismului - a făcut Hristos. Acum, noi toţi, uniţi cu Hristos, putem să luăm parte la demnităţile lui Hristos: la cea împărătească, profetică şi preoţească. În acest punct trebuie să notăm că, prin Sfântul Botez şi Mirungere, creştinul dobândeşte preoţia generală, şi nu pe cea specială, care se capătă prin hirotonie şi prin care slujitorii Bisericii au primit harul de a săvârşi Tainele şi slujbele Bisericii şi de a păstori turma credincioşilor.

(Preot Damaschin Grigoritis, Scrieri Athonite pe teme contemporane, Editura Sfântul Nectarie, 2003, Arad, p. 6)

Categoria: Articole

Cautare:

Dobandirea Sfantului Duh

Vizualizari: 675

Id: 22218

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.