Dobrogea bizantina in vremea imparatului Ioan Tzimiskes
In vremea imparatului Ioan I Tzimiskes, Dobrogea a fost transformata in thema sub numele de Istros sau Paradunavon. Inceputurile themei erau mai vechi, regiunea facand parte dintr-o alta thema intemeiata de Constantin al IV-lea in 681-685, dupa infrangerea bulgarilor. Constantin al VII-lea Porfirogenetul in lucrararea sa Despre theme (De Thematibus), spunea ca imparatul Constantin al IV-lea ar fi intemeiat thema Traciei din care facea parte si Bulgaria, Hemus si Istros. Istros pare a fi chiar Dobrogea. Acum Ioan Tzimiskes organizeaza Istros ca thema de sine statatoare cu resedinta la Durostorum (Silistra). Aici va fi si sediul strategului. Primul strateg se pare ca a fost Leon, cel care conducea flota dunareana. Pe sigiliile din aceasta vreme se gasesc titulaturile carmuitorilor si numele themei. Ioan Tzmiskes a avut grijasi de refacerea cetatilor de aici, fiind zidita acum cetatea Pacuiul lui Soare. Cetatea trebuia sa apere Durostorumul de atacurile ce veneau dinspre Nord. Azi cetatea se pastreaza numai partial, arheologul Petre Diaconu localizand tot aici o alta cetate Vicina.
Pentru consolidarea acestor afirmatii exista o serie de argumente:
.. "portulanele" italiene, acele harti care mentionau porturile de la Dunare si distanta dintre ele; .. la Pacuiul lui Soare s-au descoperit foarte multe sigilii comerciale ce insoteau baloturile cu marfuri; .. in urma cercetarilor arheologice facute in multe cetati din Dobrogea, precum Noviodunum (Isaaccea), Dinogetia (Garvan - resedinta unui toparh), Beroe (Piatra Frecatei), Capidava, Axiopolis (Cernavoda), s-au descoperit vestigii din aceasta epoca, demonstrand grija lui Tzimiskes pentru aceasta regiune.
In ceea ce priveste organizarea bisericeasca, descoperirea de biserici la Dinogetia, Noviodunum si Troesmis atesta existenta unor episcopi. Astfel, la Dinogetia a fost gasit un engolpion de aur care ar fi apartinut unui episcop si un sigiliu al lui Mihail al Kievului care ar fi insotit o scrisoare catre ierarhul locului. La Noviodunum si Troesmis sunt de asemenea numeroase urme crestine care intaresc ipoteza conform careia in aceasta zona ar fi existat o viata bisericeasca organizata. La Sud de Cernavoda, la Axiopolis, avem informatii privind existenta unui episcop care ar fi fost transferat de aici mai tarziu in Imperiu, la Abidos in Vestul Asiei Mici. Concluzia ar fi ca acesta era bizantin iar slujba o facea in limba greaca. O dovada a folosirii limbii grecesti in cult este si descoperirea unui ulcior la Capidava, ce poarta pe el literele alfabetului grec, Crucea si alte semne.
Exista o Noititia episcopatum din sec. al XI-lea care mentioneaza cetatea Durostorum ca mitropolie cu 5 episcopii sufragane in 5 cetati, care se aflau in Dobrogea. Transferul episcopului la Abidos a fost facut pe un scaun mitropolitan. Este posibil ca si Axiopolis sa fi fost mitropolie, deoarece in secolul al VI-lea era un centru crestin important, iar transferul se facea pe ranguri egale.
Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus
Cautare:
Dobrogea bizantina in vremea imparatului Ioan Tzimiskes » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Vizualizari: 1338
Id: 2416
Imagine:
Share:
Teologia monastica » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Muntele Athos » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Ruptura Bizantului de Occident » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Schisma de la 1054 » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Urmarile convertirii lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Schisma de la 1054 » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Iconoclasmul » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Reformele administrative in vremea lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia macedoneana » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia Comnenilor » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Codex Theodosianus » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Societatea rurala in secolele IX-XI » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.