„Doreste si se sfarseste sufletul meu dupa curtile Domnului”

Ascultaţi ce zice undeva Sfântul Ignatie Briancianinov: „Toată lucrarea cea trupească şi duhovnicească ce nu are durere sau osteneală niciodată nu aduce roadă, căci Împărăţia cerurilor se sileşte, şi cei ce se silesc o răpesc pe ea, înţelegând prin silire nevoinţa cea trupească cu durere”. Atunci când îl iubeşti pe Hristos, te osteneşti, dar e o osteneală binecuvântată. Suferi, dar cu bucurie. Faci metanii, te rogi, fiindcă acestea sunt dor, dor dumnezeiesc. Şi durere, şi dor, şi dragoste, şi tânjire fierbinte, şi fericire, şi bucurie, şi iubire. Metaniile, privegherea, postul sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca să-L trăieşti pe Hristos. Dar această osteneală nu se face de nevoie, nu eşti silit.

Tot ceea ce faci ca şi corvoadă naşte un mare rău atât în fiinţă cât şi în lucrarea ta. Silirea, înghiontirea, aduc împotrivire. Osteneala cea pentru Hristos, dorul adevărat este iubirea lui Hristos, este jertfă. Aşa simţea şi David: „Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului” (Psalmul 83, 2).

(Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Bunavestire, p. 183)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: