Iată dovada învierii trupurilor omeneşti, pe care o am în mine însumi! Dacă trupul este în stare de simţiri duhovniceşti, dacă el poate să ia parte împreună cu sufletul la mângâierea harică, dacă el poate încă de pe acum să se facă părtaş la har, cum să nu învie spre viaţă veşnică, precum învaţă Scriptura? Trupurile sfinţilor lui Dumnezeu au fost sărate cu har şi stricăciunea nu s-a putut atinge de ele! Prin biruinţa asupra stricăciunii, ele au făcut deja începătura învierii lor; izvorând vindecări, arată harul aflător în ele și viaţa veşnică ce viază în ei, ce trebuie să devină la vremea potrivită preaslăvită înviere, dinainte hotărâtă şi dăruită omenirii de Răscumpărătorul nostru, Domnul lisus Hristos. Amin!
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 5)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Dovada invierii trupurilor se afla chiar in noi insine!
Vizualizari: 758
Id: 14915
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.