Zicea avva Agathon: de mi-ar fi fost cu putință să găsesc un bubos să-i dau trupul meu și să iau pe al lui, bucurie aș fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârșită.
Se spunea iarăși pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-și vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsit pe un om străin, lepădat pe uliță și bolnav, neavând cine să-l caute. Și a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie și din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuința bolnavului. Și a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Și așa bătrânul s-a dus la chilia sa cu pace. (...)
A intrat odată avva Agathon în cetate să-și vândă puținele vase și a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: unde te duci, și i-a răspuns avva Agathon: în cetate, să vând niște vase. Zis-a lui leprosul: fă milostenie, de mă ia acolo! Și luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui. Și a făcut bătrânul așa. Și după ce vindea un vas, zicea bubosul: cu cât l-ai vândut? Și-i răspundea: cu atâta. Și-i zicea iarăși: cumpără-mi o plăcintă. Și-i cumpăra. Și iar vindea alt vas. Și îi zicea leprosul iarăși: dar acesta cu cât? Și-i raspunse bătrânul: cu atâta. Și-i zicea: cumpără-mi acest lucru. Și-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele și vroia să se duca, i-a zis bubosul: te duci? Și i-a răspuns lui: da! Și i-a zis din nou: fă iarăși milostenie, de mă du unde m-ai găsit! Și luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Și i-a zis lui: binecuvântat ești Agathone, de Domnul în cer și pe pământ. Și ridicand ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 29-30)
Categoria: Articole
Cautare:
Dragostea cea desavarsita
Vizualizari: 697
Id: 15019
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.