Dragostea este temelia si rostul nostru

Întâlnim adesea oameni care, în exterior, sunt plini de informații în tot felul de domenii ale cunoașterii dar, lăuntric, încă nu au învățat să iubească cu adevărat. E posibil ca și noi ne numărăm printre ei. Totuși, dragostea este temelia și rostul nostru, dar și porunca cea nouă dată de Hristos la Cina cea de Taină uceninilor Săi și tututor oamenilor: Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul, precum și Eu v-am iubit pe voi.

Uneori, toți par răi și demni de absența noastră. Fiecare este cu mofturile, sensibilitățile sau alergiile lui (la suprafață). Însă, în adânc, toți suntem esențial la fel, căci acolo este Hristos Care alină și armonizează tot. Suntem legați unul de altul atât de mult, încât nici măcar nu ne dăm seama cât de mult bine putem face celuilalt sau cât de mult rău, chiar și prin indiferența noastră. De câte ori nu ni s-a întâmplat să stăm alături de cineva și, măcinați de gândurile noastre, nici măcar să nu-i observăm prezența? De câte ori am găsit în noi voința, curajul și puterea de a-i adresa celui pe care l-am întâlnit un cuvânt bun sau măcar un zâmbet sincer?

E mai primit un gest stângaci decât lipsa lui, care doare

Iar acum să medităm puțin la reversul medaliei. Câte nu am primit noi de la ceilalți, prin dragostea lui Dumnezeu? N-au fost momente în care doar văzând un om ni s-a înseninat ziua și sufletul? Sau când zâmbetul unui necunoscut ne-a descrețit fruntea? Ori când îmbrățișarea unui copil ne-a umplut de bucurie?

Să fim senini și să încercăm să-i odihnim pe cei care ni se află în preajmă. Să-i ascultăm, să-i privim în ochi, să-i ținem de mână, să ne încălzim sufletele la focul dragostei continue, care este mai tare decât moartea. ACUM, chiar dacă ni se pare că n-vem fărâmă de iubire în noi. Să n-așteptăm. E mai primit un gest stângaci decât lipsa lui, care doare. Sunt oameni pe care-i întâlnim o dată în viață și pe care îi tratăm mult prea ușor cu răceală, indiferență sau diplomație seacă. De aceea, se cuvine să ne amintim mai des ce pierdem, dacă nu iubim.

Suflete,

Iubește acum, căci va veni o vreme când timpul nu te va mai aștepta să te bucuri de mărinimia și mângâierea dragostei!

Iubește acum și revarsă în jurul tău lumina din tine!

Iubește acum și vei simți căldura inimilor din jurul tău dezghețând sloiul ce-ți ține captiv sufletul!

Iubește acum și vei schimba fața pământului!

Iubește acum și îi vei ajuta și pe ceilalți să-și dobândească încrederea și pofta de a trăi!

Iubește acum și vei vedea minuni petrecându-se sub ochii tăi!

Iubește acum și-L vei determina pe Dumnezeu să te iubească și mai mult!

„Tu ești Dragoste, vino Tu Însuți și săvârșește tot ceea ce mi-ai poruncit”

Doamne, Dumnezeul meu, din dragoste m-ai plămădit și m-ai chemat la viață, din dragoste cauți spre mine în fiecare clipă cu dor nespus, cercetându-mi gândurile și faptele. Din dragoste m-ai pus sub aripa părintelui meu duhovnic, care încearcă să-mi deschidă ușa inimii spre Tine și să-mi învie îndrăzneala cea bună la rugăciune. Doamne, dragostea Ta mă copleșește și nu mă pricep nici s-o primesc, nici să-i răspund. Sufletul mi-e strâmt și întunecat, zăvorând înlăuntrul său murdăria simțurilor.

„Tu mi-ai dat porunca Ta - să iubesc! Și eu o primesc cu toată ființa mea, dar iată, eu nu aflu întru mine însumi puterea de a dobândi această dragoste (...) Tu ești Dragoste, vino Tu Însuți și te sălășluiește întru mine și săvârșește tot ceea ce mi-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele”, scria Arhimandritul Sofronie Saharov. Și, cred că strigătul nostru lăuntric nu va întârzia să primească răspuns.

Categoria: Articole

Cautare: