Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi chemat să urmăm sfânta Sa cale a cunoaşterii de sine şi să ne facă conştienţi de viaţa noastră păcătoasă de mai înainte, şi dacă ar fi lipsit dumnezeiasca iluminare, nu am fi văzut niciodată calea luminii şi a adevărului. El ne-a chemat pe toţi – pe unii din copilărie, pe alţii la maturitate, iar pe alţii la bătrâneţe. Fiind atât de bun, El ne-a luat pe toţi aşa precum o găină îşi adună puişorii sub aripile ei, pentru a ne face părtaşi ai dumnezeieştii Sale împărăţii.
El nu s-a dezgustat de nimic – nici de bube, răni, boli sau de vreo deformare a trăsăturilor duhovniceşti ale sufletelor noastre. Ci ca un tată El ne-a primit, ca o mamă ne-a alăptat şi ca un doctor atotmilostiv ne-a vindecat şi ne-a îmbrăcat în cel dintâi veşmânt al înfierii, al harului, trecând cu vederea marea sarcină a păcatelor fiecăruia dintre noi. Prin urmare, noi Îi datorăm o infinită dragoste şi adoraţie. Fie ca dragostea să se sălăşluiască în inimă, ca un izvor viu revărsând torente de apă, râuri de dumnezeiască dragoste. Nu ca Israel de odinioară – care-L cinstea doar cu buzele, în timp ce inima lor era departe de Hristos – ci ca un foc viu care spune: “Vino la Tatăl”. Aşa precum atletul este încercat în arenă şi pe câmpul de joc, la fel şi creştinul este încercat în arena luptelor ca să se vadă dacă Îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 377-378)
Categoria: Articole
Cautare:
Dragostea lui Dumnezeu
Vizualizari: 963
Id: 11012
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.