Locul de mântuire al Neamului Românesc..."!
Încep demersul meu pornind de la o scrisoare, expediata de Episcopia Romanului acum 104 ani (luna mai 1920), în toate parohiile din Eparhie, prin care se făcea un apel la solidaritate și recunoștință față de jertfele eroilor noștri; pentru o colectă națională în vederea ridicării unei Biserici Mausoleu la Mărășești, după un proiect precum cel din imagine.
Am descoperit una dintre aceste scrisori în arhiva parohiei Porcești, ea fiind adresată preotului Gh.V. Butnariu. Pe 13 mai 1920, acesta a citit-o sătenilor la slujba în biserică, cu îndemnul de a sprijini această inițiativă patriotică, făcând și o colectă în sat.
Iată un pasaj sugestiv din aceasta scrisoare:
”Biserica Neamului ce se va ridica la Mărășești va întrupa în sine bravura și eroismul ostașului român, care punând stavilă puhoiului năvalnic al dușmanilor noștri, le-a strigat cu mândrie: Pe aici nu se trece! Și nu s-a trecut…Acest altar să vorbească generațiilor viitoare că înaintașii lor, care au făcut România Mare au fost la înălțimea chemării lor”.
Când a fost ales locul pentru Biserica de la Mărășești, mitropolitul Moldovei Pimen a spus: "Dacă Jerusalimul, cu biserica Sfântului Mormânt și Golgota este locul de adorație și închinare al creștinilor, tot așa pe Valea Siretului, la Mărășești, acest altar, ridicat pe Golgota ostașilor noștri va fi locul de mântuire a Neamului Românesc…".
În urma centralizării colectelor, banii au fost trimiși Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor din România (care se ocupa de acest proiect). Vor fi participat și bunicii noștri la această colectă fără îndoială…entuziasmul era mare pe atunci!
În acele vremuri de după război, când mulți flăcăi din satele noastre, în floarea vârstei au rămas pe câmpul de luptă, oamenii nutreau sentimente înalte de patriotism, de recunoștință și erau generoși pentru acest simbol național; (amintesc un detaliu; doar în Campania din 1916-1918 au căzut pe câmpul de luptă 112 ostași din comună: 67 din Porcești și 55 din Hociungi, mulți dintre ei își dorm somnul de veci la Mărășești). S-au facut mai multe proiecte arhitecturale dar a fost ales cel realizat de arh.George Cristinel, insa au fost si alte proiecte deosebit de interesante precum cel din imagine
Cu toate eforturile depuse de Biserică și de Instituțiile Statului, piatra de temelie s-a așezat târziu, la 6 august 1923, iar după un an au fost reînhumate osemintele a peste 5050 de ostași și ofițeri și din lipsa fondurilor, lucrările au stagnat peste zece ani, fiind reluate abia în 1936.
Unul dintre ctitorii și susținătorii proiectului a fost mitropolitul Pimen, care spunea despre eroi că ”nu se plâng, ci se slăvesc; pentru că felul în care ei au murit este altul decât a celorlalți muritori!”
Din păcate, mitropolitul nu a mai ajuns să-și vadă visul împlinit. S-a stins din viață (nov.1934), la 81 de ani, iar sfințirea altarului și a Mausoleului a fost oficiată de către episcopul Romanului Lucian și arhiereul Ilarion Băcăoanul, în prezența regelui Carol al II-lea, la 18 septembrie 1938. Jertfa eroilor neamului a fost răsplătită cu recunoștință!
”Eroii nu se plâng, ci se slăvesc! ”
Glorie eroilor neamului!
Veșnică pomenirea lor din neam în neam! Florin Tuscanu
Categoria: Articole
Cautare:
Dreptul la neuitare - Mărășești - jertfă și recunoștință
Vizualizari: 102
Id: 30930
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.